Gunoieri de ocazie: fac bani de sărbători din reciclarea gunoaielor aruncate la containere
0Fără să se jeneze de trecători, tot mai mulţi hunedoreni scormonesc printre containere, pentru a căuta deşeuri ce pot fi valorificate. Pentru Gelu Vasiliu (37 de ani), resturile descoperite în gunoaiele devenilor reprezintă o sursă de venit, cu atât mai importantă în Săptămâna Patimilor.
Însoţit de cei doi câini de care are grijă, Gelu Vasiliu a luat în această dimineaţă la rând toate containerele de gunoi din zona Opera a municipiului Deva. La fel ca şi alţi hunedoreni, bărbatul în vârstă de 37 de ani şi-a făcut un obicei din a scormoni printre deşeurile aruncate de localnici, în căutare de alimente sau de resturi ce pot fi valorificate la centrele de reciclare.
EXCLUSIV Povestea lui Superman Sava, ţigan de export cu nume de super-erou
„În săptămâna dinaintea sărbătorilor reuşesc să obţin un venit de câteva sute de lei, doar căutând prin containere. Oamenii îşi fac curăţenie prin casă şi aruncă tot felul de obiecte de care nu mai au nevoie. Le adun în sac şi le vând în piaţa de vechituri. Cartoanele şi fieroteniile le duc la centrul de colectare, iar cojile de pâine le strâng pentru porci”, a povestit căutătorul.
EXCLUSIV FOTOREPORTAJ: Ţiganii cumpără case vechi româneşti şi le transformă în palate cu turnuleţe
În ciuda „meseriei murdare” pe care o practică, după cum spune chiar Vasiliu, nu se ruşinează de trecători. „Oamenii s-au obişnuit cu mine, dar şi cu ceilalţi gunoieri de ocazie. Toată lumea ne înţelege, pentru că este criză”, a adăugat bărbatul, fost muncitor necalificat în construcţii.
Profituri din fier vechi
La marginea muncipiului Deva, în zona fostei gropi de gunoi, s-au aciuat trei familii. Locuiesc în colibe joase pentru a încălzi mai ușor încăperea. Zi de zi, ei străbat zona în căutare de fier vechi. “Căutăm planșee de beton sau stâlpi pe care îi spargem cu baroasele. Câteodată dau la baros și șase ore ca să obțin două kilograme de fier-armat. Nu am acte deci nu mă pot angaja niecăieri”, spune Romeo Rostaș.
Femeile din comunitatea apărută ad-hoc la marginea Devei, au grijă de copii și mai lucrează cu ziua pe la diferite persoane. “Îi mai ajutăm la grădinărit și la curtățenie prin curte. Unii dintre ei se enervează că stăm aici și ne mai trimit Poliția pe cap. Ăștia ne mai alungă dar noi revenim aici la căutat de fier vechi”, spune Carmeola, o țigancă în vârstă de 46 de ani.
Cei care locuiesc în apropiere de corturile improvizate ale romilor sunt supărați dar s-au obişnuit cu ideea. “Uneori ne mai certăm cu ei, când îşi trimit copii la cerşit. Alteori îi mai prindem la furat dar lucrurile astea se întâmplă rar”, declară Mircea Lazăr.
Bani frumoşi pentru gunoierii de ocazie
Centrele de colectare din municipiiile Deva şi Hunedoara plătesc între 0,8 lei şi un leu pentru un kilogram de fier vechi. Aceleaşi centre achiziţionează cartoane la aproximativ 0,35 de lei kilogramul şi materiale plastice pentru aproximativ un leu pe kilogram. „Avem clienţii noştri fideli, iar în preajma sărbătorilor numărul celor care aduc deşeur la reciclare creşte”, a declarat Mircea Mateiu, administratorul unei firme de profil din Deva.























































