FOTO Cetăţile dacice din patrimoniul UNESCO au fost cerute de CJ Hunedoara
0Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să preia în administrare patru cetăţi dacice din zona Munţilor Orăştiei: Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa. Cele patru monumente se află în patrimoniul UNESCO, dar în ultimii ani statul român nu a investit în promovarea şi conservarea lor.
Cetăţile dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa vor intra în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, instituţie care a iniţiat un proiect privind preluarea celor patru situri UNESCO, de la statul român. Monumentele istorice vechi de două milenii fac parte din ansamblul cetăţilor antice, aflat în patrimoniul UNESCO, alături de cetatea Sarmizegetusa Regia şi de cetatea Căpâlna din judeţul Hunedoara. În urmă cu un an, Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat situl Sarmizegetusa Regia de la statul român. Între timp, faţa vechii capitale a Daciei pre-romane s-a schimbat.
Sarmizegetusa a fost pusă sub pază, iar angajaţii noii administraţii s-au ocupat de îngrijirea sitului. De asemenea, a fost instaurat un program de vizitare pentru vizitatori, iar reprezentanţii CJ Hunedoara susţin că vor derula un proiect de restaurare a drumului de acces, pe ultimii 18 kilometri, spre situl istoric.
Cele patru cetăţi dacice propuse pentru a intra în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara se află în prezent într-o stare proastă. Cea mai bine conservată este cetatea Blidaru, un vechi fort militar dacic, în schimb în celelalte situri căutătorii de comori antice şi turiştii au devastat ruinele.
2014 Proiect Hotarire CJ Hunedoara Pt Preluare Cetati Dacice
„Consiliul Judeţean are intenţia de a accesa fonduri europene pentru lucrări specifice de conservare şi restaurare, precum şi activităţi de punere în valoare a ansamblului şi siturilor istorice reprezentând Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, în ideea integrării acestor obiective în circuitul turistic. Aceste lucrări se pot finanţa prin granturi europene, însă aceste programe prevăd, ca o condiţie de eligibilitate, „solicitantul”, respectiv Consiliul Judeţean Hunedoara, să deţină calitatea de proprietar sau administrator al obiectivului de patrimoniu care face obiectul investiţiei”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Foto



Foto

Vă recomandăm şi:
Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.
Sarmizegetusa Regia, cea mai importantă dintre cetăţile dacilor liberi, se dezvăluie la capătul unui drum întortocheat care porneşte din oraşele Călan sau Orăştie, străbate câteva sate împrăştiate pe coasta munţilor Hunedoarei (Ludeşti, Costeşti, Grădiştea de munte), apoi urcă prin desişul pădurii şi îl lasă pe călător în faţa unor ziduri imense, vechi de peste 2.000 de ani.
FOTO Cum a schimbat primăvara peisajul cetăţii dacice de la Costeşti
Ruinele vechii cetăţi a dacilor, de la Costeşti, oferă turiştilor un peisaj colorat de florile care acoperă incinta monumentului istoric şi animat de căprioarele ce trăiesc în împrejurimi.
FOTO Drumul spre Blidaru, cetatea militară a dacilor din munţii Orăştiei
Vechea cetate dacică Blidaru nu mai foloseşte de mult scopului în care a fost construită în urmă cu 2.000 de ani. Blidaru a fost una dintre cele mai puternice fortăreţe militare ale dacilor, dar în prezent ruinele - monument istoric aflat în patrimoniul UNESCO – sunt o destinaţie pentru turiştii pasionaţi de excursii pe munte, dar şi pentru cei care practică yoga şi alte astfel de activităţi.











