Explicaţii halucinante după cheful cu striptease, alcool şi manele din cetatea medievală: cheflii de la Primărie voiau să promoveze tradiţia, dar s-au încălzit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Mălăieşti, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Ţara Haţegului, a devenit locul chefurilor cu manele, striptease, grătare şi alcool la care au participat angajaţii primăriei din Sălaşu de Sus. Localnicii s-au lăudat cu cheful de pomină din curtea monumentului istoric, iar viceprimarul comunei spune că va încerca să spele ruşinea pricinuită „la beţie”.

Sătenii din Mălăieşti, o aşezare care se poate mândri cu unul dintre cele mai populare monumente istorice din Ţara Haţegului, au transformat fortăreaţa medievală de la marginea satului într-un loc de petrecere cu manele, băuturi alcoolice şi grătare în focul făcut în curtea fortăreţei. A fost ziua unei angajate a primăriei, Veronica Bîrlea, iar localnicii au fost luaţi de val, spune viceprimarul comunei Sălaşu de Sus, în care se află monumentul istoric.

Virgil Haitău, viceprimarul comunei Sălaşul de Sus, cel care deţine funcţia de şef al administraţiei locale după ce fostul primar Sorin Marica a devenit deputat, a oferit o explicaţie halucinantă chefului făcut de angajaţii primăriei în monumentul istoric.

„Un grup de cetăţeni din comuna Sălaşu de Sus au fondat un grup de colindători, prin care voiau să promoveze tradiţia populară, ceva specific în zonă. Apoi au făcut şi o echipă de dansuri. Ei fac repetiţii la dansuri, să avem şi noi o tradiţie culturală, căci avem cetatea, iar când vine cineva în zonă să avem ce să îi prezentăm. Fiind ziua doamnei Bîrlea, care este angajată la cetate, zice, hai să facem un dans pe scena de la cetate, să vedem cum ne iese în aer liber, şi au făcut acolo un grătar. Am fost şi eu invitat, dar am avut un incendiu şi am stat până noaptea, pe la unu, la incendiu. Cred că omul care a postat imaginile în care şi-a dat haina jos s-a încălzit de la nişte ţuică”, a declarat, pentru adevărul, Virgil Haitău.

Chef şi grătare în curtea fortului medieval Mălăieşti

Viceprimarul spune că va avea o şedinţă cu angajaţii primăriei la care îi va întreba dacă este bine ce au făcut. „O să le spun că dacă vor să ne promovăm imaginea să o facem într-un mod frumos, nu cu manele şi cu bustul gol”, a completat Virgil Haitău.

Petrecere în monumentul istoric din Mălăieşti

Mircea Călin Brânduşa, şeful Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Hunedoara, a declarat că nu ştia despre cheful de pomină din monumentul istoric. „Am putea lua măsuri, dar prima dată trebuie să ne semnaleze autorităţile locale sau, mă rog, cine îi depistează”, susţine Brânduşa.

Cheful de pomină a avut loc în 6 aprilie, cu ocazia zilei Veronicăi Bîrlea, funcţionar al primăriei comunei Sălaşul de Sus şi custode al Cetăţii Mălăieşti, iar imaginile au fost publicate ulterior pe internet. Oamenii s-au filmat în timp ce petreceau, unii dezbrăcaţi până la brâu, chiuind şi lăudându-se că îşi trăiesc viaţa. „Doamne, iartă-mă, că-i post. Amin, doamne”, se aud vocile petrecăreţilor, pe fundalul sonor al muzicii de petrecere şi în decorul zecilor de sticle de spirtoase şi bere, şi al focului în care sfârâiau grătarele.

Veronica Bîrlea a declarat că nu a fost vorba de un chef organizat, ci colegii ei au vrut să îi ureze la mulţi ani, atât ei, cât şi unei colege. „În seara respectivă am făcut repetiţii la dansuri, la Cetatea Mălăieşti. Am zis să mergem la cetate că nu deranjăm pe nimeni, dar se pare că am deranjat pe toată lumea. Acolo au fost două sărbătorite, eu cu o fată de la Sălaşu de Sus. La finalul repetiţiilor, ni s-a urat la mulţi ani, dar nu am făcut chef organizat. La sfârşitul dansurilor, am dus ţuică, tort, dar nu am intrat în cetate, iar focul nu este făcut în cetate, ci mai la vale. Cine a publicat imaginile a vrut să ne facă de panaramă, însă noi nu am făcut nimic inconştient”, a spus, pentru adevărul.ro, Veronica Bîrlea.

Perla Ţării Haţegului – monument manea
Încă din 2014, de la finalizarea lucrărilor de restaurare realizate printr-o investiţie  de circa 1,5 milioane de euro, fonduri de la Uniunea Europeană, „noua cetate” a stârnit controverse. A fost numită „un monument manea”, de Vladimir Agrigoroaiei, specialist în epocă medievală. Acesta a precizat că la restaurare s-a folosit material care nu are legatură cu cel din sit, mai exact caramidă ieftină, iar restaurarea nu înseamnă lambrisare, aşa cum s-a făcut la Mălăieşti. În restaurare nu se construieşte mai mult decât a fost acolo sau în orice caz nu se construiesc lucruri despre care nu e sigur că au fost chiar aşa, afirma Vladimir Agrigoroaiei. „Cetatea Mălăieşti este una dintre cele mai mari gafe de restaurare pe care le putem înregistra în Ardeal. La Mălăieşti au înălţat un etaj nou peste turnul vechi”, declara arheologul medievist Adrian Andrei Rusu, de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj.

Reabilitarea monumentului istoric a prevăzut refacerea turnului vechi din secolul al XIV şi înălţarea acestuia, cu cărămizi, donjonul fusese ridicat din piatră. Turnul a mai fost dotat cu o antenă, cu geamuri termopan, instalaţii electrice, iar zidul de apărare a fost tencuit. Cetatea a mai fost dotată cu alei de marmură şi o scenă de spectacole.


Vă recomandăm şi:

Cetatea Mălăieşti, batjocorită de cheflii. Cum a ajuns fortul medieval din „perla“ Ţării Haţegului un „monument manea“

Scene bizare s-au petrecut în fortul medieval de la Mălăieşti, monument istoric vechi de şase secole. Curtea edificiului restaurat printr-o investiţie de 1,5 milioane de euro a devenit loc de petrecere pentru săteni. Manelele, grătarele şi băutura alcoolică nu au lipsit de la bairam.

Ministrul care a tratat cu Hitler cedarea Ardealului de Nord a fost pictat în biserică: tabloul controversat a stat acoperit cu vopsea jumătate de secol

O frescă inedită, dezvăluită în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad, în urma lucărilor de restaurare, îl înfăţişează pe Ion Gigurtu, prim-ministrul României din anul 1940, unul dintre personajele controversate ale epocii sale. Tabloul a stat acoperit cu vopsea timp de peste jumătate de secol. Gigurtu a murit în închisoarea torţionarului Alexandru Vişinescu.

FOTO Mălăieşti, cetatea veche de şase secole devenită „perla“ Ţării Haţegului

Cetatea Mălăieşti, veche din secolul XIV, este una dintre puţinele aşezări medievale din mediul rural reabilitate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Au fost investiţi 1,5 milioane de euro în restaurarea monumentului, devenit în prezent una dintre atracţiile principale ale Ţării Haţegului.

FOTO Ciudăţeniile unei cetăţi din secolul al XIV-lea: fortul medieval Mălăieşti a fost înălţat, electrificat şi zugrăvit

Aproape 1,5 milioane de euro s-au investit în restaurarea unei fortăreţe medievale din Ţara Haţegului, însă rezultatul lucrărilor i-a nemulţumit pe specialişti, care spun că „modernizarea” cetăţii i-a distrus valoarea istorică.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite