Electricianul care şi-a creat propriul muzeu de istorie în livadă. Colecţia numără sute de obiecte vechi

Partenie Medrea, un electrician din Dealu Mare (judeţul Hunedoara), a strâns în ultimii 20 de ani aproape 1.000 de lucruri vechi care spun poveştile lumii arhaice a satului. „Bucăţile de istorie” au fost păstrate într-un muzeu personal pe care săteanul l-a amenajat în livada din faţa casei.

Partenie Marian Medrea (53 de ani) şi-a înfiinţat în livada casei sale din satul Dealu Mare (judeţul Hunedoara) un muzeu personal de istorie şi etnografie, în care păstrează aproape 1.000 de piese, aranjate pe domenii dintre cele mai diverse: minerit, istoria scrisului, religie, telecomunicaţii, istoria muzicii, unelte pentru prelucrarea lemnului şi a lânii, folclor şi artă populară, obiecte militare, aparate de fotografiat, ceasuri, patefoane şi televizoare vechi. De aproape două decenii, electricianul a tot adunat lucruri pe care le-a considerat deosebite, dar potrivite pentru colecţia sa.

„Prin 1999, umblând foarte mult prin satele din zonă, am prins drag de obiectele vechi de gospodărie care reprezintă bucăţi din istoria acestor locuri. Am observat că tot mai puţini localnici aveau asemenea piese şi că unii le dădeau pe mai nimic celor care apoi le vindeau în afara ţării. Eu mi-am propus să le colecţionez, gândindu-mă că nu trebuie risipite şi că prin ele le putem arăta urmaşilor noştri cum trăiau şi cu ce munceau românii în trecut. Copiilor le-ar fi greu să îşi imagineze cum lucrau strămoşii noştri inul şi cânepa şi cum arătau războaiele de ţesut sau meliţele”, a relatat Partenie Medrea.

Poveştile lămpilor de miner
Fiu de miner, hunedoreanul i-a adăugat colecţiei de obiecte vechi de gospodărie şi o mulţime de unelte utilizate în minele de aur din Munţi Apuseni, la poalele cărora se află satul său. Mai multe rafturi din cabana sa din livadă sunt ocupate de tânăcoape, ciocane minereşti, instalaţii arhaice de prelucrare a minereului de aur şi, mai ales lămpi şi felinare folosite de cei care intrau în subteran. Fiecărui astfel de obiect i-a păstrat povestea. Un opaiţ vechi de peste trei secole, spune Partenie Medrea, a fost luat de la un centru de colectare a fierului vechi, unde ar fi fost topit. Un alt felinar din secolul al XIX-lea a fost moştenit de la bunicul său, care îl primise drept răsplată de la un şef de mină, după ce îl ajutase. Lămpile de petrol, cu carbid, lămpile de siguranţă sau electrice sunt aşezate în ordine cronologică în muzeul personal al hunedoreanului.

Partenie a continuat să adauge primelor sale colecţii de unelte vechi, casnice şi de minerit, obiecte care se potriveau „altor domenii”. Când a găsit prin târgurile de vechituri ori a primit de la cunoştinţe o maşină de scris veche sau tocuri şi table de scris, şi mai avea un penar păstrat din copilăria sa, hunedoreanul nu le-a aşezat alături într-o colecţie dedicată istoriei scrisului, căreia a încercat să îi adauge cât mai multe astfel de piese. Tot astfel a procedat şi cu colecţa sa de instrumente de măsurare a timpului, pornită de la un ceas vechi de la începutul secolului trecut, care încă mai funcţionează.

Teancul de bani din vitrină
Toate aranjamentele din muzeul personal al lui Partenie Medrea par să aibă un rost, mai puţin un teanc de bani vechi, scoşi din uz, pe care electricianul l-a aşezat într-o vitrină, lângă insignele şi fotografiile bunicului său, veteran de război. „Stiva de bani are o poveste deosebită. Au fost o dată doi bătrânei, bogaţi faţă de ceilalţi săteni. Bărbatul bea mult, îşi certa şi îşi bătea muierea, care ducea oricum o viaţă chinuită de firea ei bolnăvicioasă. Soţul mai avea un viciu, Şterpelea bani şi îi ascundea de femeie. A murit de infarct, iar după un timp îndelungat de la decesul lui, femeia m-a rugat să îi cobor din pod o oală cu capac găurit, folosită pentru a ţine unsoarea. În oala din pod se afla teancul de bani legat cu o sfoară. În vremea folosirii lor cu acei bani ar fi putut cumpăra o maşină sau chiar un apartament, însă la momentul când au fost găsiţi, nu mai aveau nicio valoare”, a povestit Partenie Medrea.

Cartea de oaspeţi a colecţionarului
În ultimii ani, colecţia săteanului din Dealu Mare a devenit o atracţie locală. Expoziţiei i-au trecut pragul nenumăraţi elevi aduşi de învăţătorii lor, dar şi turişti străini care au aflat întâmplător de acest loc. Partenie a încercat să îi facă pe oaspeţii lui să se simtă ca într-un muzeu, deşi mărturiseşte că nu poate fi vorba de aşa ceva, ci doar de o colecţie pe care a dorit să o anime şi să o arate şi celorlalţi.

„Am trecut în dreptul aproape fiecărui obiect câte o explicaţie pe scurt, pentru ca oamenii să ştie ce la ce erau folosite şi de unde provin. Le mai povestesc şi eu însă nu am pretenţia că ştiu totul despre obiectele mele. De aceea, între timp am tot căutat informaţii cât mai exacte despre fiecare lucru din colecţie”, spune Partenie Medrea. La finalul vizitei, oaspeţii sunt invitaţi să îşi treacă numele într-un catalog şi să îşi scrie părerea despre locul vizitat.

Omul - enciclopedie
Hobby-ul pentru obiecte vechi nu este singura preocupare căreia Partenie Medrea i s-a dedicat. Alte două pasiuni ale sale îi ocupă timp preţios. „De mai mulţi ani lucrez la un studiu monografic al satului Dealu Mare şi am adunat o mulţime de documente şi informaţii despre acestă zonă”, spune săteanul, arătând o valiză plină cu dosare şi caiete în care a cules date tehnice şi istorice despre satul său. La fel de mare îi este pasiunea pentru plante medicinale. Are o grădină plină de ierburi de leac, dar spune a crescut şi unele dintre cele mai otrăvitoare plante, doar pentru a le studia cu atenţie.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satul-fantomă din Munţii Poiana Ruscă, locul ascuns unde nu mai stă nimeni. Cum a dispărut Mosoru de pe hartă

Mai multe sate părăsite complet sunt ascunse de pădure, pe crestele Munţilor Poiana Ruscă. În Mosoru, până în urmă cu câţiva ani, doar un localnic mai ţinea în viaţă aşezarea, însă în prezent pâlcul de case a ajuns pustiu.

Satul rămas fără oameni de jumătate de secol. Natura l-a înghiţit cu totul şi l-a transformat într-un loc de basm

Ruinele unei biserici vechi, care poartă ca pecete o inscripţie stranie, şi câteva case prăbuşite parţial, ascunse de vegetaţia abundentă, au rămas mărturii ale existenţei satului Curpenii Silvaşului, un loc tainic părăsit complet de mai multe decenii, unde natura a creat peisaje fascinante.

Soarta tristă a şcolilor din sate: peste 400 au dispărut în Hunedoara, în 20 de ani, iar clădirile au ajuns grajduri şi ruine

În ultimele două decenii, numărul şcolilor din satele Hunedoarei s-a redus de la 462 la doar 52, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Multe dintre clădirile fostelor unităţi şcolare au rămas în conservare, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Altele au ajuns grajduri şi ruine.

Iarna în 1930 pe uliţele din Ţinutul Pădurenilor. Imaginile rare care surprind atmosfera pitorească a satelor

O serie de fotografii realizate la începutul anilor anilor 1930 în satele din Ţinutul Pădurenilor arată cum întâmpinau localnicii iernile grele. Imaginile au fost păstrate în arhivele Muzeului Etnografic al Transilvaniei.