Dragoste ucisă de Curtea de Conturi: un primar vrea să divorţeze pentru că soţia i-a fost găsită incompatibilă cu funcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Dănuţ Buhăeascu şi soţia sa.
Primarul Dănuţ Buhăeascu şi soţia sa.

Dănuţ Buhăeascu, primarul din Uricani, vrea să divorţeze pentru a-şi păstra soţia drept consilier personal la primărie şi pentru a scăpa de o posibilă acuzaţie de conflict de interese.

Un control efectuat de inspectorii Curţii de Conturi la Primăria Uricani, din judeţul Hunedoara, l-a determinat pe Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului hunedorean, să se gândească foarte serios să dea divorţ de soţia sa. Numai aşa, spune Dănuţ Buhăescu, o va putea reangaja pe tânăra sa consoartă, Adriana, în funcţia de consilier personal.

Inspectorii Curţii de Conturi Hunedoara au controlat recent activitatea funcţionarilor din Primăria Uricani şi
l-au înştiinţat pe primarul Dănuţ Buhăescu de faptul că soţia sa, Adriana, cu care acesta este căsătorit din anul 2010, se află în incompatibilitate, în funcţia de consilier personal al primarului.

Adriana Buhăescu (27 de ani) a primit funcţia de consilier personal al primarului din anul 2008, la scurt timp după ce a devenit iubita actualului ei soţ. A mai lucrat în cadrul primăriei până atunci, la Poliţia locală, însă a fost avansată rapid.
Tânăra şi-a păstrat în contractul de muncă numele de fată, Riti, dar inspectorii Curţii de Conturi nu au putut trece cu vedere faptul că ea s-ar putea afla în conflict de interese. „Cei de la Curtea de Conturi au spus că, la un moment dat, ar putea fi un conflict de interese şi că ar putea fi sesizată Agenţia Naţională de Integritate. Mi-au spus că primarul nu are voie să emită decizii care privesc persoana lui, soţia, sau rude de gradul I, din care să fie trase foloase materiale“, a declarat primarul oraşului Uricani. El le-a explicat că soţia sa este angajată a administraţiei publice încă dinainte de a fi căsătoriţi şi că un contract de muncă nu poate fi asimilat unor relaţii comerciale, însă echipa de control a rămas fermă pe poziţii.

image

Foto

Adriana Buhăescu.

ŞI-A DAT DEMISIA DE SUPĂRARE
„Adriana a fost foarte supărată şi şi-a dat demisia din funcţia de consilier personal al meu. Părinţii ei au ajutat-o să returneze o parte din banii pe care i-a primit drept salariu în ultimele luni. Că lua un salariu de 700 de lei. Ea a rămas acasă. A fost foarte timorată de control, însă noi nu ne vom opri aici, pentru că este o interpretare forţată a legii, făcută de inspectorii Curţii de Conturi“, spune primarul.
Pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme, dar şi pentru a-şi aduce soţia înapoi la primărie, Dănuţ Buhăescu spune că vrea să divorţeze, mai ales că dragostea lor nu stă în acel act.
„Este posibil să divorţez de Adriana, dacă statul român, prin unele instituţii ale sale, interpretează legea în acest fel, spunând că este conflict de interese ca soţia ta să îşi exercite dreptul la muncă. Este o interpretare forţată şi abuzivă. Eu mă sacrific şi renunţ la hârtia care m-a adus în această situaţie, pentru că oricum suntem căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu. Vom divorţa la Starea Civilă, nu şi la biserică. Dragostea noastră nu stă într-un certificat de căsătorie“, a spus Dănuţ Buhăescu.


Potrivit primarului, următorul pas după divorţ ar fi reangajarea Adrianei pe postul de consilier. „Acum stă acasă. Nu e nici în concediu, nu e nici în şomaj. Şi-a dat demisia şi îşi vede de ale ei“, a adăugat primarul Buhăescu.

Adriana Buhăescu (Riti) este angajată a Primăriei Uricani din anul 2007. Mai întâi a fost angajată la Poliţia Locală, iar din 2008 a fost cooptată în echipa primarului, fiind numită consilier personal al acestuia. Între timp, tânăra de 27 de ani a absolvit Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii particulare „Titu Maiorescu“.
Dănuţ şi Adriana Buhăescu s-au căsătorit în noiembrie 2010. Deşi nu se consideră o persoană publică şi se fereşte să dea declaraţii, Adriana a fost în urmă cu doi ani protagonista unui scandal, după ce a postat pe pagina sa personală de internet mai multe fotografii în care era înfăţişată în ipostaze sexy. Primarul Dănuţ Buhăescu a mai fost căsătorit o dată, dar a divorţat în anul 2006.

Vă recomandăm şi:

Accident mortal pe şoseaua Haţeg – Petroşani: şoferul unui microbuz a evitat o turmă de oi, dar a ucis o femeie

Autostrada Deva - Sebeş: trei luni de întârziere. Finalul lucrărilor la ruta Orăştie - Sebeş amânat pentru noiembrie


 

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite