Video Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de ani
0Cel mai vechi „drum pavat” din România, construit de daci la Sarmizegetusa Regia, va fi restaurat. Construcții asemănătoare monumentului, dar mai reduse ca dimensiuni, se găsesc și în alte două cetăți dacice.
Cel mai cunoscut drum antic pavat din România se află la Sarmizegetusa Regia și ar fi fost construit de daci în urmă cu două milenii.
Drumul antic, îngropat parțial leagă fortificația antică de zona sacră a ansamblului UNESCO. Avea o lungime totală de peste 170 de metri, o lățime medie de aproape șase metri și coborând în zona templelor de pe terasele IX, X și XI ale capitalei dacilor, înregistrează o diferență de nivel de 25 de metri.
În Munții Orăștiei, un șir de trepte care urcă spre „palatele” cetății dacice Costești și drumul pavat din cetatea Piatra Roșie, și el construit sub forma unor trepte, sunt alături de drumul din Sarmizegetusa Regia, singurele astfel de edificii din vremea dacilor.
Drumul pavat, restaurat din nou, după lucrările din 1980
Drumul pavat din Sarmizegetusa Regia a fost dezvelit parțial de arheologi în anii ‘50 și a fost cuprins într-un proiect de restaurare amplu, la începutul anilor 1980.
Atunci i-au fost adăugat noi blocuri de calcar de Podeni și a fost amenajat un sistem de drenaj. Însă monumentul din capitala dacilor ar putea într-un nou proces de restaurare. Proiectul a fost depus de Consiliul Județean Hunedoara pentru a primi finanțare prin programul „Timbrul monumentelor istorice” (sesiunea VI / 2024) - „Restaurare II”, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului.
Consilul Județean Hunedoara, instituția care administrează ansamblul istoric de al Sarmizegetusa Regia, s-a asociat cu Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca și cu Asociația Monumentum pentru a putea derula investiția estimată la aproape 7,3 milioane de lei.
„Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 decembrie 2027 în cazul proiectelor depuse în cadrul subprogramului restaurare. Finanțarea Subprogramului de Restaurare II răspunde direct primului dintre cele trei obiective prioritare stabilite de INP pentru anul 2024, respectiv scoaterea din pericol a monumentelor istorice periclitate. . Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă pentru sesiunea de finanţare VI / 2024 este de 110.000.000 lei”, transmite INP. Cererile de finanțare prin acest program vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2024.
Expertizele tehnice realizate de specialiști în ultimii ani arată că la fel ca și alte monumente antice din Sarmizegetusa Regia, și drumul pavat se află într-o stare rea. Potrivit uneia dintre expertize, drumul pavat străbătea Fortificația și făcea legătura cu Zona sacră. Proiectul de restaurare tratează zona extra muros a Drumului, cuprinsă în linii mari între Poarta de Est și Terasa XI.
„Din lungimea totală de 171 metri de drum care face obiectul acestui proiect, doar două segmente sunt vizibile astăzi: segmentul median, cu o lungime de 38 metri și segmentul inferior, Piațeta, cu o lungime de șase metri și o lățime de 6,3 metri”, arată documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI).
Segmentul median al drumului este rezultatul lucrărilor de restaurare din perioada 1979 - 1980, care a constat în adăugarea de material nou, în proporție mai mare decât materialul antic păstrat.
„Starea fizică actuală a Drumului în acest segment este proastă, caracterizată de fenomene de degradare multiple, de natură fizico-chimică și biologică, în urma cărora atât blocurile antice, cât și cele recente, din calcar de Podeni, s-au deteriorat, cu constatarea unei deteriorări mai accentuate a materialului nou”, arată specialiștii.
Segmentul interior al drumului pavat a păstrat doar materialul antic și se află într-o stare mult mai bună decât restul drumului.
Vor fi scoase pavajele așezate la restaurarea din 1980
Propunerea de restaurare a drumului pavat vizează o intervenție minimală asupra monumentului, care cuprinde lucrări de conservare și de oprire a proceselor de degradare a dalajelor și structurilor din zona Piațetei, dar și de înlăturarea materialului de completare introdus în restaurarea din urmă cu peste patru decenii și de introducerea unui strat fundal care să pună în evidență componentele vechi ale monumentului.
„Astfel, traseul drumului redevine legătura vizibilă, inteligibilă și utilizabilă între componentele arhitecturale majore”, se arată în proiect.
Drumul antic pavat al Sarmizegetusei Regia era, de fapt, susţin unii arheologi, un drum în trepte pe care dacii coborau de la intrarea în cetate spre templele acesteia. O porţiune a sa a fost distrusă încă din Antichitate, o alta a rămas ascunsă sub pământ, iar circa 40 de metri decopertaţi au fost reconstituiţi fără a se mai ţine cont de existenţa treptelor remarcate de arheologi.
Drumul antic pavat a fost scos la iveală în urma cercetărilor efectuate la începutul anilor ‘50 de echipa arheologului Constantin Daicoviciu. Acestia au stabilit că blocurile de calcar fasonate au fost aduse aici de daci din cariera de la Măgura Călanului (video). Ele se împleteau neregulat pentru a forma treptele construcţiei.
La începutul anilor ‘80, o parte ruinelor drumului pavat a fost inclusă în marele proiect de restaurare a complexului arheologic Sarmizegetusa Regia, realizat de specialiştii de la Muzeul din Deva, arheologi şi restauratori, dar şi arhitecţi şi ingineri de la Institutul de Proiectări Hunedoara.
Lucrările de reabilitare au schimbat cu totul înfăţişarea monumentului. Sectorul de 40 de metri a fost refăcut cu dale din calcar de Podeni, printre care au fost amestecate rămăşiţele fostelor blocuri antice.
Arhitectul Cristian Călinescu, autorul cercetării „Consolidarea, conservarea şi valorificarea Complexului arheologic Sarmizegetusa – Grădiştea Muncelului“, din 1982, explica starea în care se afla locul înainte de a fi restaurat. Distrus înspre incintă (are două fragmente care permit totuşi reconstituirea unei porţiuni de traseu), el se păstrează şi se leagă parcă mai mult de cetatea până în care pătrunde, arăta arhitectul.
„Porţiunea ce s-a realizat, ca intervenţie de consolidare-restaurare, studiată de arheologi, are 40 de metri lungime şi 5 metri lăţime, fiind pavată cu lespezi de calcar aşezate de-a curmezişul pantei. La margine, pe ambele păţi, există, uneori decompletate, balustrade borduri de calcar. Porţiunea menţionată, aflată în mijlocul pantei dintre cetate şi incintă, continuă, de această dată nedecopertată, până la poarta de est, şi încă puţin spre incintă. S-a considerat că lăsarea ei sub pământ va conserva în condiţii mai bune o porţiune mare de pavaj. Starea părţii decopertate, care a făcut obiectul lucrării, era, în aparenţă, relativ bună. Dalele aveau marginile rotunjite, uneori mişcate din planul drumului, având pe alocuri aspectul unor trepte. O parte lipseau iar unele erau crăpate şi incomplete. Balustradele, în mare parte din lungimea lor, erau reacoperite de pământul scurs de pe ambele părţi ale traseului”, informa autorul lucrării.
Blocurile de calcar de Podeni nu au ținut
La începerea restaurării, specialiştii constatau că blocurile de calcar originale ale construcţiei, veche de două milenii, se aflau într-o stare avansată de degradare. Au hotărât realizarea unui sistem de drenaj şi înlocuirea treptelor distruse sau care lipseau, cu cele din calcar de Podeni. Nu s-a păstrat însă forma originală a vechiului drum în trepte.
„Hotărându-se plombarea pavajului şi îndreptarea dalelor mişcare, dezvelirea şi completarea balustradelor şi protejarea versanţilor, prin înierbări împotriva prăbuşirii şi cu această ocazie s-a constatat că elementul distructiv principal îl constituie stagnarea apei pe vestigiu. La desfacerea dalelor pentru reaşezare s-a constatat precarea lor stare de conservare, foarte multe erau corodate mai puternic pe dedesubt decât la suprafaţă, dezagregându-se în timpul ridicării lor”, arăta arhitectul Cristian Călinescu
Explicaţia era pătrunderea apei sub dale şi stagnarea ei pe patul de lut galben, fundaţia pavajului. Au devenit astfel necesare subdrenarea totală a pavajului, completarea unei mai mari suprafeţe cu dale replici şi crearea, în legătură cu acest subdren, a unor drenuri longitudinale în lateralul balustradelor, preluând apele provenite din taluzurile laterale.
„Paralele cu aceasta s-a amenajat aleea existentă de-a lungul drumului pavat, interpunându-se o balustradă care să oprească accesul vizitatorilor pe pavaj”, informa autorul cercetării „Consolidarea, conservarea şi valorificarea Complexului arheologic Sarmizegetusa – Grădiştea Muncelului“.
Calcarul de Podeni a început să dea semne de degradare la scurtă vreme după ce a înlocuit piesele originale, prezentând crăpături şi exfolieri, arătau arheologii.
Vizibilă este în prezent şi o ramură a drumului, din care s-au păstrat 15 metri, şi care se îndrepta spre incinta sacră, fiind numită de arheologi „piaţetă”. Construcţia monumentală a fost, de asemenea, restaurată, dar fără a fi folosite blocuri de calcar noi.
Se încarcă comentariile...
