Coşmarul unui scriitor spaniol în România: „Camerele Poliţiei au aerul sumbru al Securităţii, fără calculatoare şi maşini de scris. Totul era în haos”
0Într-un reportaj publicat de scriitorul spaniol Jose Luis Munoz, autorul a descris în detaliu peripeţiile prin care a trecut în călătoria sa în Transilvania. Cele mai sumbre momente le-a petrecut într-o secţie de poliţie, pe care o descrie ca fiind desprinsă dintr-un decor al birourilor de anchetă ale fostei Securităţi.
Un reportaj publicat de scriitorul spaniol Jose Luis Munoz în ziarul spaniol El Cotidiano descrie pe larg aventurile trăite în România şi întâmplările stranii prin care a trecut în timpul călătoriei sale. Voiajul spaniolului în ţinutul Hunedoarei a început promiţător, la Mănăstirea Prislop, dar a continuat dramatic. Ulise, eroul călătoriei despre care a relatat Jose Luis Munoz, în articolul cu titlul „Hunedoara, România Ungară”, a fost implicat într-un accident şi a petrecut câteva ore într-o secţie de Poliţie, unde a fost luat în primire de „poliţistul bun şi poliţistul rău”.
„O autostradă bună ne conduce la următoarea destinaţie, Hunedoara, dar înainte de a intra în oraş, un drum de munte, care se transformă apoi într-o pistă denivelată, plină de lucrări, ne duce prin câmpuri de lumină la una dintre cele mai importante mănăstiri ortodoxe ale poporului român, Prislop, unde pelerinii îl caută pe Dumnezeu. Mănăstirea Prislop, cu clădiri bune, a crescut în jurul unei mici biserici din secolul al XVI-lea ridicată de părintele Nicodim, însă faima ei vine deoarece acolo a fost înmormântat Arsenie Boca, un preot ortodox, opozant al regimului comunist”, relata Jose Luis Munoz, în reportajul publicat în 7 noiembrie 2016, în El Cotidiano.
Tinere candide şi senzuale
Autorul remarca devotamentul pelerinilor români care urcau poteca spre locul de veci al duhovnicului şi se declara fascinat de viaţa contemplativă a celor de la mănăstire. A povestit însă cum, personajul său, Ulise, care voia să fotografieze frumuseţea mănăstirii, a rămas tulburat de vederea câtorva tinere frumoase, „cu acel amestec periculos de candoare si senzualitate”, care se pregăteau să treacă pragul aşezământului.
La plecarea de la Prislop, spre Hunedoara, Ulise trece printr-o înlănţuire de necazuri, relata autorul reportajului.
Şoseaua este plină de gropi, iar din loc în loc se lucrează la modernizarea ei, semnele de avertizare lipsesc, iar drumul este îngust. Ulise a evitat impactul cu un camion într-o curbă oarbă, care, afirma scriitorul, le-ar fi adus înmormântarea în ţinutul lui Dracula sau lângă locurile de veci ale călugăriţelor de la Prislop. Apoi a derapat şi a fost la un pas de a fi lovit de o ambulanţă care transporta un pelerin, iar în final Ulise şi-a văzut moartea cu ochii, când din faţă a apărut un alt autoturism, în care se aflau patru femei. Cele două maşini s-au ciocnit uşor, iar pentru că şoferii nu au ajuns la un acord, acuzându-se fiecare de producerea accidentului, s-a apelat la Poliţie. „Maşina de patrulare a sosit în cincisprezece minute, iar din ea a coborât un cuplu de poliţişti trudit şi fără experienţă, poliţistul bun şi poliţistul rău. Cel mai tânăr dintre ei cunoaşte limba engleză şi conversează cu Ulise. Celălalt pare destul de morocănos pentru că i-a fost întrerupt somnul”, a relatat autorul reportajului.
Decorul sumbru al Poliţiei
Cu toţii au ajuns la sediul Poliţiei din Hunedoara, oraşul vechi şi aglomerat, potrivit descrierii spaniolului. „Aici, vedem o familie de ţigani care aşteaptă să fie interogară. Ulise şi cele patru femei sunt conduşi într-o încăpere mică, care pare de pe vremea Securităţii lui Ceauşescu, după aerul sumbru. Ceauşescu pare să fi rezistat şi în modul de lucru al Poliţiei. Nu sunt calculatoare, nici maşini de scris. Raportul accidentului este scris de mână. Relatarea lui Ulise, care nu ştie română, se va termina plină de ştersături. I se spune să deseneze o schiţă a accidentului, însă Ulise o face greşit pentru că a fost dintotdeauna un artist prost. Alături de Ulise stă poliţistul bun, care îi arată cum să umple locurile lăsate libere din chestionar, pe care nici el nu le mai poate descifra”, descrie autorul relatării.
Poliţistul bun şi poliţistul rău
„Totul este haos în comisariatul de poliţie”, concluzionează scriitorul. După mai multe ore de audieri, în care femeile sunt auzite certându-se cu poliţiştii, iar scriitorul se lasă cufundat în atmosfera sumbră din secţie, potrivit relatării sale, poliţiştii finalizează cerecetările. „Poliţistul bun a deschis uşa pentru a face loc celui rău, care trebuie să fi lucrat în Securitatea lui Ceauşescu, unde interoga membrii ai opoziţiei. Poliţistul prietenos îi spune lui Ulise că va fi amendat, dar acesta nu protestează. În cazul în care va ajuta Poliţia Hunedoara să cumpere o maşină de scris, sancţiunea este binevenită. Amenda este însă de 800 de lei, aproximativ 200 de euro. La naiba, Ulises mârâie la el însuşi pentru că această sumă este o avere în România şi pare excesivă. Naiv, Ulise întreabă dacă poate plăti prin card. „Cash”, mârâie poliţistul rău, singurul cuvânt ştiut în limba engleză”, a relatat autorul reportajului.
După cinci ore petrecute în secţia de Poliţie, Ulise a rămas cu o amendă, dar şi cu portiera maşinii, geamul şi oglinda distruse. S-a îndreptat spre hotelul din Hunedoara în care era cazat, nu departe de castel, mulţumit totuşi că în oraş restaurantele sunt deschise non-stop, relata Jose Luis Munoz. „Ulise dormi cu spaime. A văzut în coşmarurile sale poliţistul român cu înfăţişarea unei brute, din vremurile Securităţii lui Ceauşescu. S-a trezit chinuit, neştiind unde se află, într-un pat mare şi vechi, în care sigur în trecut murise cineva”, scria autorul. Abia după ce a ajuns la Castelul Corvinilor, un loc în care s-a lăsat fascinat de austeritatea medievală a acestuia şi de peisajele care îl înconjoară, Ulise şi-a schimbat sentimentele care l-au cuprins după experienţa trăită în secţia de Poliţie.
Vă recomandăm şi:
Vicktor Nomad, un turist ceh care a vizitat mai multe locuri din România, este acuzat că a provocat distrugeri la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Bărbatul a fost identificat după ce şi-a scrijelit numele pe zidurile antice ale aşezării de la Piatra Roşie. În ultimele luni, siturile UNESCO au fost ţinta mai multor acte de vandalism.
Castelul Corvinilor a fost inclus într-un top al locurilor ciudate, pe care turiştii sunt sfătuiţi să evite să le viziteze noaptea. Alături de castelul „legendarului strigoi Vlad Ţepeş”, potrivit site-ului bizarbin.com, printre locurile cele mai înfricoşătoare din lume se află pădurea sinucigaşilor din Japonia, Insula păpuşilor din Mexic sau casa bântuită a familiei Winchester.
Câţiva tineri din Statele Unite ale Americii petrec o lună din această vară lucrând pe şantierul arheologic din zona Măgurii Uroiului. Studenţii în arheologie şi antropologie cercetează situl unei aşezări romane, însă descoperirea cea mai mare pe care au făcut-o, spun ei, este a oamenilor care trăiesc în aceste locuri.