Castelul Corvinilor va fi loc de filmare pentru DragonHeart 4: casa de producţie angajează 500 de figuranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În curtea interioară a Castelului Corvinilor se vor filma scene din DragonHeart 4. FOTO: Daniel Guţă.
În curtea interioară a Castelului Corvinilor se vor filma scene din DragonHeart 4. FOTO: Daniel Guţă.

O casă de producţie de la Hollywood va filma în Hunedoara. Mai multe scene din filmul DragonHeart4 vor fi realizate în decorul Castelului Corvinilor, în luna aprilie. Casa de producţie a anunţat, potrivit reprezentanţilor Muzeului Castelului Corvinilor că va angaja până la 500 de figuranţi.

Castelul Corvinilor va fi, în perioada 12 aprilie – 10 mai loc de filmare pentru o casă de producţie de la Hollywood. Costin Tinca, directorul Muzeului Castelului Corvinilor, a declarat că în monumentul istoric se vor realiza scene ale filmului de aventură DragonHeart 4.

„Scenele vor fi înregistrate în curtea castelului, în cea interioară şi în cea exterioară, dar şi în două săli interioare, în capelă şi în Sala Cavalerilor. Realizatorii filmului vor avea nevoie de 500 de figuranţi, persoane ale căror caracteristici nu ne-au fost comunicate deocamdată”, a informat Costin Tinca. Selecţia figuranţilor va avea loc până în data de 6 aprilie, la Geleria de Arte, iar hunedorenii care vor participa la filmări, ca figuranţi, vor primi 50 de lei pe zi şi o masă caldă.

În vara anului trecut producătorii indieni de la Bollywood au ales monumentul din Hunedoara pentru a realiza mai multe scene din filmul de dragoste „Singh is Bling”, al cărui protagonist este actorul Akshay Kumar. Castelul Corvinilor a fost decor pentru zeci de filme şi documentare. Cele mai multe dintre producţii au avut tematică istorică.

Povestea monumentului
Castelul Corvinilor a fost construit în secolul XV, în vremea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, când voievodul Transilvaniei a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-o fortăreaţă impunătoare, luxoasă şi indestructibilă în faţa atacurilor armate. Proiectul lui Ioan de Hunedoara a fost continuat de soţia sa, Elisabeta Szilagyi, şi apoi de familiile nobiliare care au avut în stăpânire cetatea. De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Reabilitarea din temelii a avut loc după ce, în 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost atunci părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de renovare, întinsă pe aproape 40 de ani. În prezent, monumentul istoric se pregăteşte să intre într-o nouă etapă de restaurare, de această dată pe fonduri accesate prin programele Uniunii Europeană, potrivit autorităţilor locale.


Vă recomandăm şi:

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Zi istorică pentru Hunedoara: 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin

Rege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, născut în 23 februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei şi al Hunedoarei, în castelul şi-a petrecut copilăria.

Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei

Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.

FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara

Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

„Adevăratul castel al lui Dracula”. Cum a schimbat reportajul celebrei Aline Mosby istoria castelului din Hunedoara

Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite