Când va fi restaurat Castelul Corvinilor. Contractul de cinci milioane de euro a fost semnat de cinci luni, dar lucrările nu au mai demarat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Corvinilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Castelul Corvinilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a respins de cinci ori până în prezent publicarea documentaţiei de atribuire pentru lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor, în valoare de cinci milioane de euro, susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara.

Au trecut cinci luni de la semnarea contractului privind restaurarea Castelului Corvinilor din Hunedoara, însă proiectul de cinci milioane de euro a rămas încă în faza de licitaţie publică.

„Ne aflăm în procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor aferente proiectului Restaurarea si valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice au respins de cinci ori până acum publicarea documentaţiei de atribuire pentru lucrările aferente proiectului. Această respingere este cauzată nu de vreo greşeală de-a administraţiei locale, ci de faptul că reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice consideră că ar trebui să punem ca şi criteriu de selecţie doar preţul cel mai scăzut, iar administraţia locală solicită ca şi criteriu de selecţie: valoarea ofertei (60 la sută) şi experienţa similară (40 la sută), experienţa în reabilitarea de monumente istorice de clasa A”, a informat Elena Iancău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Hunedoara.

Reabilitat cu fonduri UE

Aproape 22 de milioane de lei, cea mai mare parte fonduri de la Uniunea Europeană, vor fi investiţi în lucrările de reabilitare a monumentului istoric, pe parcursul a 28 de luni. Vor avea loc lucrări de intevenţie la castel, atât la exterior cât şi în curţile interioare.

„Se va urmări stoparea proceselor biologice, aplicarea de tratamente de preconsolidare, efectuarea de operaţiuni de extragere a sărurilor şi îndepărtarea rosturilor căzătoare. În următoarea etapă se vor aplica procedee de curăţire şi tratamente de consolidare, se vor realiza operaţiunile de taselare şi întregirile volumetrice necesare, completările de rosturi, realizarea blocurilor de piatră şi realizarea reconstituirilor volumetrice. La final se vor efectua operatiuni de hidrofugare a suportului litic, acestea fiind considerate şi tratamente finale în procesul de restaurare-conservare”, informa Primăria Hunedoara.

În castel vor fi amenajate spaţii expoziionale destinate ilustrării habitatului nobiliar transilvănean în perioada cuprinsă între secolul al XV-lea şi secolul al XVII-lea. O atenţie vor primi lucrările de restaurare a suprafeţelor pictate din Castelul Corvinilor, monumentul istoric fiind unicat în Ardeal prin frescele sale. Proiectul mai prevede renunţarea la incălzirea pe gaz şi trecerea la încălzirea electrică.

Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Transilvania.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Secretele faimoaselor gravuri din istoria Castelului Corvinilor, locul de nerecunoscut în secolul al XIX-lea

Castelul Corvinilor a atras admiraţia unor artişti faimoşi ai secolelor trecute, iar gravurile realizate de aceştia, păstrate de-a lungul timpului, spun o parte din povestea fascinantă a monumentului.

10 locuri bizare în Castelul Corvinilor. Mărturii neobişnuite despre cel mai impresionant edificiu din vestul României

Castelul Corvinilor a devenit una dintre destinaţiile favorite ale amatorilor de istorie medievală. Vechi de şase secole, monumentul oferă vizitatorilor săi nenumărate legende, iar unele dintre încăperile şi locurile sale sunt cu totul neobişnuite.

Povestea paradoxalului Gabriel Bethlen, principele ardelean care a visat unirea Moldovei şi Munteniei sub numele Dacia

Gabriel Bethlen (1580 - 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani, într-una dintre perioadele cele mai tulburi dar şi înfloritoare din istoria ei şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor. Principele transilvănean a încercat să ajungă stăpânitor al Moldovei şi al Munteniei, pe care, potrivit istoricilor, ar fi dorit să le unească sub numele de Dacia.

Legendele necruţătoarei Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin al Ungariei

Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi ai Hunedoarei

Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite