Blocul fantomă din Hunedoara va fi demolat. Locuințele sunt evacuate, iar ușile și ferestrele sunt zidite
0Zeci de familii care locuiau într-o clădire de locuințe sociale din Hunedoara, numită și blocul-fantomă, au fost mutate, iar ușile și ferestrele au fost zidite. Construcția va fi demolată după mutarea tuturor locatarilor.

O clădire de locuințe sociale din Hunedoara, aflată în proprietatea municipalității, a ajuns să fie cunoscută sub numele de „blocul-fantomă“ sau „blocul groazei“, din cauza mizeriei pe care o făceau locatarii și a condițiilor degradante în care aceștia trăiesc.
Munți de gunoaie în jurul blocului din Hunedoara
Fostul cămin de nefamilişti construit în anii ´70, pe strada Mureșului, a beneficiat de reparații și amenajări de mai multe ori în ultimii ani, susțin reprezentanții Primăriei Hunedoara, însă oamenii care locuiesc aici l-au readus în starea dezastruoasă în care se află.







De asemenea, pentru că mulți dintre locatari obișnuiau să arunce gunoaiele menajere direct pe geam, în fața sau în spatele clădirii, în împrejurimile acesteia s-au adunat movile de deșeuri, care ajungeau până la primul etaj al blocului.

„Practic, se putea coborî direct în spatele blocului ieșind direct de pe fereastră, peste muntele de gunoaie”, își amintește unul dintre localnici.
Printr-o conductă, apa uzată provenită de la băile comune din clădire, se deversează chiar în fața blocului.
Acțiunile de salubrizare au avut loc frecvent, mai multe tomberoane au fost aduse în apropierea blocului, însă localnicii din blocul fantomă nu au renunțat la obiceiul care le-a adus o mulțime de reclamații de la vecini.
Blocul fantomă, blindat și demolat
În 2021, municipalitatea a renunțat la planurile de reabilitare a clădirii în care locuiau atunci circa 150 de oameni, majoritatea copii din familii cu o situație materială precară.
O expertiză tehnică a arătat că imobilul nu prezintă siguranță, astfel că se impune demolarea acestuia. Înainte ca blocul să fie pus la pământ, autoritățile locale au trebuit să găsească noi locuințe sociale, pentru chiriașii blocului-fantomă.
„Din cele 96 de locuințe ale blocului social, 64 au fost eliberate, iar locatarii au fost mutați în alte două blocuri sociale din Hunedoara. După eliberarea încăperilor, ferestrele și ușile acestora au fost zidite, astfel încât accesul în interior să fie blocat”, a informat Primăria Hunedoara.
Pe măsură ce municipalitatea le va găsi noi locuințe sociale familiilor din blocul fantomă, fostele locuințe pentru care achitau o chirie modică vor fi dezafectate și blindate, iar după ce ultimii locatari rămași aici se vor muta, autoritățile vor începe demersurile pentru demolarea construcției.