Baronul Văii Jiului a fost reţinut pentru cămătărie: fost bişniţar, Alin Simota a ajuns miliardar din afaceri cu statul
0Alin Simota, unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Petroşani, a fost reţinut marţi dimineaţă, în urma unor descinderi organizate de procurorii de la crimă organizată.Fostul finanţator al clubului Jiul Petroşani este suspectat că a condus o grupare violentă de cămătari care a şantajat mai mulţi oameni de afaceri hunedoreni. La cererea lui Simota, susţin procurorii, au fost executate agresiuni şi răpiri de persoane.
Omul de afaceri Alin Simota (43 de ani) a fost adus marţi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism din Alba Iulia, pentru a fi audiat. În dimineaţa aceleiaşi zile, procurorii au organizat şapte percheziţii la locuinţele şi sediile unor firme ale acestuia şi ale apropiaţilor săi, inclusiv la clubul de fotbal Jiul Petroşani, pe care Simota l-a finanţat până în primăvara acestui an.
Potrivit procurorilor DIICOT, Alin Simota a fost audiat într-un dosar în care e învinuit că a condus o grupare violentă de cămătari, specializată în şantajarea unor oameni de afaceri din Hunedoara. „Rolurile în grupare erau stabilite precis, toate erau în acelaşi scop, respectiv în a obţine sumele de bani împrumutate şi cu dobânzile percepute, plus şi în alte scopuri. Se exercitau violenţe, persoanele erau răpite pentru a se face presiuni asupra lor în diferite locaţii. Părţile vătămate nu ştiau ce datorează, decât ceea ce li se cerea“, a afirmat procurorul DIICOT Ioan Mureşan.
Alin Simota, care în prezent este consilier local al municipiului Petroşani şi a fost până în vara anului trecut consilier judeţean PNL, e considerat cel care dirija afacerile cămătarilor care au şantajat în perioada anului 2007 – 2011 cel puţin zece oameni de afaceri din Huendoara. În urma infracţiunilor, gruparea ar fi reuşit să obţină sume de ordinul sutelor de mii de euro.
LEGĂTURI CU INTERLOPII
Procurorii DIICOT au ajuns la Alin Simota, după ce au extins cercetările în dosarul în care doi foşti bodyguarzi ai acestuia, Cristian Litera şi Cătălin Penciuc, au fost puşi sub învinuire pentru infracţiuni similare de cămătărie, şantaj, trafic de persoane şi înşelăciune. Cristian Litera (36 de ani) a fost arestat preventiv în 9 mai 2013, în urma unor descinderi ale ofiţerilor de crimă organizată. Considerat „locotenentul“ lui Simota, Litera era cel care exercita, împreună cu alţi interlopi, presiuni asupra unor afacerişti hunedoreni, pe care îi forţa să ofere bani cămătarilor.
„Din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că liderul grupării era Simota Alin, cel care transmitea ordinele către inculpatul Litera Constantin Cristian, acesta din urmă asigurând punerea lor în executare. La solicitarea lui Simota Alin, au fost executate mai multe acte de violenţă la comandă, răpiri şi şantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se află datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani sau pentru ca aceştia să-şi retragă memoriile şi plângerile formulate către diverse instituţii“, a informat DIICOT. La scurt timp după arestarea lui Cristian Litera şi a altor trei hunedoreni, Alin Simota declara că nu a mai păstrat legătura cu fosta gardă de corp de mai bine de un an. Asta după ce fosta soţie a omului de afaceri din Valea Jiului, arestată în acelaşi dosar, l-a părăsit pentru a se căsători cu Litera.
În acelaşi dosar al DIICOT, Alin Simota este învinuit că, în anul 2009, a ordonat mai multor interlopi, printre care Cătălin Penciuc şi Cristian Litera, agresarea unui candidat pentru funcţia de consilier local din partea PDL, Paul Gherasim. Victima a fost bătută şi a ajuns în spital, după ce s-a opus unor cereri şi proiecte de lucrări solicitate de firmele pe care Simota le administra. Surse din rândul anchetatorilor susţin că printre învinuiţi se află şi un fost poliţist din cadrul DGIPI Hunedoara, fosta unitate de informaţii „doi şi-un sfert“.
MILIONAR DIN AFACERILE CU STATUL
Alin Simota a intrat în afaceri în anii 1990. De la bişniţa cu mărfuri aduse din Occident, Simota a ajuns să se îmbogăţească în urma unor afaceri dubioase derulate cu statul român, în industria minieră şi energie. În anul 2009, averea lui era estimată la 25 de milioane de euro, dar ulterior afacerile i-au adus pierderi importante..
A fost avantajat de relaţiile sale cu oameni influenţi, printre care fostul director general al Electrica, Lucian Boghiu, dar şi cu fostul prefect de Gorj, Toni Greblă. Bun prieten cu un alt om de afaceri controversat, Zaher Iskandarani, Alin Simota s-a implicat în fotbal şi a finanţat până în acest an clubul Jiul Petroşani. Din 2008 a intrat în politică.
La începutul anilor 2000, Simota s-a asociat cu Lucian Boghiu la înfiinţarea, în Petroşani, a unei firme de distribuţie de energie, SC Atomis Internaţional Prod SRL. Până în anul 2008, compania controlată de cei doi a derulat contracte avantajoase cu Electrica Transilvania Sud, ENEL Distribuţie – Banat şi cu Electrica Banat. Un control efectuat de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara a scos la iveală, în anul 2003, că firma Atomis Internaţional SRL ar fi obţinut peste trei milioane de lei în plus de la Compania Naţională a Huilei Petroşani, dintr-un contract de prestări servicii, diferenţele fiind rezultatul dintre sumele pretinse şi cele facturate prin devizele de reparaţii întocmite de furnizor.
O altă societate patronată de Alin Simota, Simar SRL, şi-a adjudecat o licitaţie de reabilitare a unei unităţi medicale chiar dacă a oferit un preţ aproape de jumătatea valorii estimate, de aproximativ un milion de euro. După obţinerea contractului, Simar a beneficiat de o suplimentare a fondurilor pentru „lucrări suplimentare“, de peste 258.000 de lei fără TVA. Simota a fost trimis în judecată în mai multe dosare în care a fost acuzat de infracţiuni economice legate de evaziunea fiscală.
Vă recomandăm şi:
Alin Simota, unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din Hunedoara, a fost ridicat de DIICOT