Autostrada Lugoj - Deva înainte cu o lună de termenul de finalizare stabilit în contract: doar 40 la sută din proiect a fost realizat în doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o lună înainte de termenul contractual de finalizare al tronsoanelor II, III şi IV din viitoarea autostradă Lugoj – Deva, doar 40 la sută din lucrări au fost realizate. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat că termenul estimat de finalizare al proiectului este luna decembrie.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat, într-un răspuns la interpelarea adresată de parlamentarul Laurenţiu Nistor, că stadiul lucrărilor la cele trei tronsoane aflate în şantier ale viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva este de aproximativ 40 la sută. Potrivit contractului semnat între CNADNR şi constructori, termenul de finalizare al lucrărilor a fost stabilit în 27 mai 2016, însă numeroasele probleme ivite pe parcursul celor doi ani, de la demararea lucrărilor, au condus la întârzieri.

„Tronsonul de autostradă Şoimuş – Făget este împărţit în trei loturi şi anume Lugoj – Deva lot 2, Lugoj – Deva lot 3 şi Lugoj – Deva lot 4. Stadiul fizic al lucrărilor este următorul Autostrada Lugoj – Deva lot 2: 38,17 la sută, Autostrada Lugoj – Deva lot 3: 43,08 la sută şi Autostrada Lugoj – Deva lot 4: 44,70 la sută. Totodată vă comunicăm că termenul contractual de finalizare este 27 mai 2016 pentru toate cele trei loturi, însă având în vedere problemele întâmpinate până în prezent, termenul estimat pentru finalizarea tronsonului de autostradă Lugoj Deva (Lot 2, Secţiunile A – D, lot 3 şi lot 4) este sfârşitul anului 2016”, a informat CNADNR, în răspunsul publicat pe cdep.ro.

Anul trecut CNADNR a informat că proiectul nu va putea fi finalizat integral în cadrul perioadei de programare 2007-2013, şi a fost fazat după cum urmează: faza 1 (lucrări executate şi considerate funcţionale pentru scopul lor, până la data de 31.03.2017 cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POS – T 2007 – 2013) şi faza 2 (lucrări executate până la sfârşitul contractului cu rambursarea cheltuielior eligibile din POIM 2014 – 2020).

autostrada

Autostrada cu tuneluri pentru urşi
Potrivit CNADNR, cele trei loturi ale viitoarei autostrăzi vor însuma 72 de kilometri. Proiectul prevede construcţia a cinci poduri, 25 pasaje, 67 podeţe, opt viaducte, trei ecoducte, două tuneluri şi patru noduri rutiere şi a două centre de întreţinere şi a trei spaţii de servicii. „Un viaduct, ecoductele şi tunelurile au rezultat în urma revizuirii acordului de mediu şi vor fi implementate în Faza II a proiectului (se estimează a fi finanţată în perioada de programare 2014 - 2020)”, informa CNADNR. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că planurile celor două tuneluri pentru urşi de pe viitoarea autostradă Lugoj – Deva au fost finalizate. Tunelurile, unul de 900 de metri şi celălalt de 1,9 kilometri, vor fi forate în zona localităţii Holdea, pe tronsonul doi al autostrăzii A1, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Timiş. Construcţia lor a fost impusă de autorităţile de mediu pentru a nu perturba habitatul urşilor. Autostrada Lugoj – Deva traversează munţii într-o zonă dens populată de urşi, iar autorităţile de mediu au cerut, încă din 2013, să fie construite tunelurile. Cătălin Homor, directorul general CNADNR, preciza recent că proiectul tehnic al celor două tuneluri va fi supus analizei de către specialiştii CNADNR, apoi, dacă va fi aprobat, va fi scos la licitaţie separat. Până la finalizarea celor două tuneluri, şoferii vor fi nevoiţi să iasă de pe autostradă şi să facă un ocol de 25 de kilometri pe serpentinele Drumului Naţional 68A.

autostrada

Probleme pe şantier
Lucrările la tronsonul de autostradă Deva (Şoimuş) – Ilia, au început în luna martie a anului 2014, iar până în prezent stadiul execuţiei proiectului a rămas sub 50 la sută, deşi termenul de finalizare din contract a fost stabilit la 27 mai 2016. După ce în primele două luni constructorii din asocierea de firme Tehnostrade şi Spedition UMB au lucrat într-un ritm alert, Dan Şova, fost ministru al Transporturilor, oferea primele previziuni optimiste asupra proiectului. „Finalizarea lucrărilor la Lotul patru al autostrăzii Deva – Lugoj se va întâmpla în martie – aprilie 2015, constructorii spunând că ar putea fi chiar mai repede, deşi au termen până în noiembrie”, afirma Dan Şova, în aprilie 2014. De atunci un şir de ghinioane s-a abătut asupra şantierului autostrăzii.

Primul a fost descoperirea unui cimitir neautorizat, la marginea satului Brănişca, în vecinătatea locului unde s-a petrecut alunecarea de teren. În cimitirul neautorizat, care în documentele proiectului figura ca păşune, au fost înhumaţi peste 300 de oameni, dar au fost îngropate şi animale. Timp de aproape şase luni, din mai 2014 până în octombrie 2014, în zona cimitirului lucrările au fost suspendate, iar în final rămăşiţele umane au fost mutate. În zona de la ieşirea din Şoimuş, lucrările au fost întârziate de existenţa unei peşteri, în care se presupunea că exista o colonie de lilieci, animale protejate de lege. Doar trei lilieci se adăposteau în grotă, conform specialiştilor care au cercetat-o şi au monitorizat-o timp un an. Un localnic a reclamat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara existenţa unor familii de castor, care îşi aveau adăpostul într-un alt loc aflat pe traseul viitoarei autostrăzi, în apropiere de satul Bejan. Cervcetarea sesizării a întârziat din nou lucrările în zonă.

autostrada

Proiectul tehnic, fără avize

În octombrie 2015, constructorii Lotului IV au fost anunţaţi de CNADNR că nu mai pot lucra pe o porţiune de 12 kilometri ai tronsonului Deva – Ilia, din cauza lipsei autorizaţiei de construire. Proiectul Tehnic aferent a fost avizat cu întârziere din cauza identificării unor probleme, respectiv: cimitirul neautorizat de la marginea satului Brănişca, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, stabilitatea versantului de la km 96+620 - km 97+750, amenajarea nodului Rutier de la Şoimuş - km 99+500, existenţa Peşterii tunel cu lilieci în aproprierea localităţii Şoimuş, informa CNADNR.

„Valoarea totală a Proiectului, potrivit Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1515/11.12.2013 care îşi încetează valabilitatea la momentul semnării contractului de finanţare aferent proiectului, este de 2.399.145.365 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1.775.317.127 lei. Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 1.509.019.558 lei (85 la sută din valoarea totală eligibilă), diferenţa de 303.907.406 lei fiind asigurată de Guvernul României (de la bugetul de stat)”, informau reprezentanţii CNADNR, pe pagina de internet a companiei.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Şantierul autostrăzii Lugoj - Deva în imagini inedite: super-structurile de pe malul Mureşului şi "mina de fier vechi" a săracilor Hunedoarei

Lotul IV al autostrăzii Lugoj - Deva ar putea fi finalizat până la sfârşitul acestui an, susţineau chiar reprezentanţii CNADNR. În prezent, constructorii lucrează într-un ritm mai alert faţă de cei de pe alte tronsoane aflate în lucru. De şantier profită, zilnic, şi zeci de căutători de fier vechi, care scotocesc prin zgura din terasamentul autostrăzii.

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Filmările aeriene realizate pe cele trei tronsoane nefinalizate din autostrada Deva – Lugoj prezintă un şantier întins zeci de kilometri, presărat cu câteva porţiuni de asfalt. Gradul de filanizare al proiectului de infrastructură este mai mic de 25 la sută.

VIDEO Ghinionistul de pe Autostrada Deva – Lugoj: bătrânul care aşteaptă de doi ani suma de un leu pentru metrul pătrat cedat statului român

Vasile Muntean (70 de ani) a aflat că trebuie să primească suma de un leu pentru o parcelă de un metru pătrat pe care a cedat-o constructorilor Autostrăzii Deva – Lugoj. Bătrânul din comuna hunedoreană Lăpugiu de Jos aşteaptă de aproape doi ani banii şi se simte uitat de statul român.

Previziuni optimiste: un tronson de 22 de kilometri al autostrăzii Deva – Lugoj va fi inaugurat cu şase luni mai devreme

Tronsonul de autostradă Şoimuş – Ilia, întins pe 22 de kilometri, are ca termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor, însă potrivit ministrului Transporturilor, Dan Şova, constructorii au promis urgentarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate cu o jumătate de an mai devreme.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite