Video Autostrada cu tuneluri pentru urși, în șantier. Primele lucrări pe tronsonul din vestul României VIDEO

0
Publicat:

După șase ani de întrerupere, au fost reluate lucrările la tronsonul de nouă kilometri rămas nerealizat din Autostrada Lugoj Deva, o secțiune pe care vor fi construite două tuneluri, de doi peste kilometri.

Autostrada cu tuneluri pentru urși a intrat în șantier (video). Tronsonul de nouă kilometri rămas nefinalizat din Autostrada Lugoj Deva se întinde între localitățile Margina din județul Timiș și Holdea, din județul Hunedoara și traversează o zonă de șes, împădurită de la limita Munților Apuseni cu Munții Poiana Ruscă.

Primele lucrări pe Autostrada cu tuneluri pentru urși. Foto: Daniel Guță
Primele lucrări pe Autostrada cu tuneluri pentru urși. Foto: Daniel Guță

Au loc lucrări de defrișare a vegetației și de decopertare a terenului, începând din Margina spre Holdea.

În următoarele șase luni, peste 2.700 de arbori din speciile anin negru, salcâm, jugastru, plop tremurător, cireș, cer și salcie căprărească vor fi extrași de pe locul care va deveni șantier pentru noua autostradă cu tuneluri pentru urși, din vestul României.

După pregătirea terenului vor putea începe lucrările la terasamentul noii autostrăzi, dotată cu ecoducte menite să faciliteze trecerea peste autostradă a animalelor.

„Secțiunea E2 în lungime de aproximativ 9,13 kilometri va avea 2,13 kilometri de tunel forat. Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 kilometri. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 metri”, informa Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Lucrările la Autostrada cu tuneluri pentru urși, blocate din 2017

Lucrările la Autostrada Lugoj Deva, în lungime de 100 de kilometri, au început în urmă cu peste un deceniu, iar investiția finanțată inițial prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014-2020 a fost împărțită în patru loturi. Lotul I, de 27,6 kilometri, a fost finalizat în decembrie 2013. În martie 2017 au fost deschişi traficului rutier 15 kilometri din Lotul 2, în august 2019 au fost inauguraţi 22 de kilometri ai Lotului 4, iar în decembrie 2009 alţi 21 de kilometri, din Lotul 3 al A1.

În 2017, statul român a reziliat contractul pentru execuţia tronsonului de circa 10 kilometri de la limita județelor Hunedoara și Timiș și a lansat o nouă procedură pentru proiectarea şi execuţia acestuia, pentru a cuprinde cele două ecoducte, în lungime totală de peste doi kilometri.

Tunelurile au fost solicitate încă din 2010 de mai multe organizaţii de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene, în care acestea arătau că ele ar urma să faciliteze traversarea autostrăzii printr-un culoar verde, destinat carnivorelor mari din zona Munţilor Apuseni, a Defileului Mureşului şi a Munţilor Poiana Ruscă.

În 2022, contractul în valoare de de 1,8 miliarde de lei fără TVA pentru proiectarea și construcția sectorului de autostradă cu tuneluri a fost atribuit de CNAIR asocierii Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite