Corina Paica, poeta care vrea să descifreze secretele calculatoarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Umberto Eco este unul dintre autorii săi preferaţi
Umberto Eco este unul dintre autorii săi preferaţi

Corina iubeşte poezia, a scris suficiente versuri cât să poată publica un volum întreg, dar se pregăteşte pentru o carieră de informatician

„Mi-am schimbat decorul din inimă/ Am tras perdeaua greu vizibilă/ Şi te-am lăsat pe tine să-mi pui artere/ Albastrul din vene l-ai aruncat pe cerul părăsit şi i-ai dat viaţă”, sunt doar cîteva din versurile poeziei „Tu”, semnată de Corina Paica, o elevă specială din clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”.

„Nu scriu forţat. Simt că trebuie să mă exprim atunci când sunt melancolică. Sunt o persoană care se exprimă prin ambiguităţi. Îmi pun întrebări despre diferite lucruri, sentimente”, spune Corina. Pasiunea pentru poezie a apărut în şcoala general, când participa la olimpiadele de limba şi literatura română.

„Prima poezie pe care am scris-o a fost pe teme religioase. Îmi vin mult mai repede ideile atunci când mă exprim liber, în rimă albă!”, mai spune tânăra.

Deşi iubeşte literatura, Corina a ales un profil real Matematică-Informatică şi spune ea, creaţia literară se împaca bine cu matematica.

„Aveam foarte multe idei pe care vroiam să le exprim şi nu ştiam pe care să le pun în poezii şi pe care în eseu, iar această perspectivă mai realistă m-a ajutat să le separ”, mărturiseşte tânăra.

Corina a primit locul I la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Petre Ghelmez “ din acest an, iar în 2009 în Tabăra Internaţională de Creaţie „Ioan Alexandru”, desfăşurată la Buzău, s-a clasat tot pe primul loc, fiind apreciată pentru eseul său.

Deşi îi place să scrie poezii şi proză, Corina ar opta pentru Facultatea de Informatică. În acelaşi timp o atrage şi Facultatea de Comunicare.
PROFIL
Născută: 21 ianuarie 1992
Studii: Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” Giurgiu
Familie: Singură la părinţi
Întrebări
-    Ai anumite domenii în care îţi place să scrii eseuri?
Scriu despre toate lucrurile care îmi trezesc dileme, dar şi despre stările mele. Nu am o preferinţă anume.
-    Ai vreun scriitor preferat?
Sunt foarte mulţi cei care îmi plac, dar totuşi pot spune că Umberto Eco este printre cei mai importanţi.



Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite