Bărbat din Giurgiu, reţinut după ce şi-a sechestrat fosta concubină în pădure şi a bătut-o toată noaptea
0![Foto: Arhivă](https://cdn.adh.reperio.news/image-d/dba9ea1b-013c-460a-a65d-91f59bcb5783/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Un bărbat din localitatea Clejani, judeţul Giurgiu, a fost reţinut sub acuzaţiile de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe şi distrugere după ce ar fi sechestrat-o pe fosta sa concubină pe care a dus-o într-o pădure şi a bătut-o.
Poliţiştii au fost sesizaţi despre acest caz vineri dimineaţă, prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112. La ora 6:06, o femeie de 31 de ani din localitatea giurgiuveană Neajlov a reclamat la Poliţie că a fost luată cu forţa de către fostul său concubin şi bătută întreaga noapte.
Femeia a povestit că joi seară, în jurul orei 20:00, fostul concubin a luat-o împotriva voinţei sale şi a început să o lovească în timp ce se afla în autoturism. Ulterior, bărbatul i-a distrus telefonul mobil, după care dus-o într-o zonă împădurită, unde a continuat să o agreseze până în dimineaţa zilei de 1 aprilie, când a dus-o înapoi acasă.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din comuna Clejani, a fost identificat şi reţinut. El este acuzat de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe şi distrugere, iar sâmbătă va fi prezentat instanţei de judecată.