Video VIDEO Tradiții de Paști în sudul Moldovei. Pricesnele și focul morților pentru alungarea spiritelor rele
0În săptămâna mare, în satele din Moldova, localnicii păstrează cu sfinţenie tradiţiile de Paşte. Pricesnele și focul morților pentru alungarea spiritelor rele sunt doar câteva din aceste obiceiuri.
Iubitoare de folclor şi tradiţii, fosta educatoare a satului, Ecaterina Hulea, duce mai departe obiceiurile din Săptămâna Mare, învăţate din moşi strămoşi. După ce făcut curat în casă, merge la Biserică cu Denii, iar în Joia Mare pregăteşte focul morţilor pentru a alunga spiritele rele. Gospodina se trezeşte la prima oră a dimineţii şi aprinde focul în curte.
Potrivit tradiţiei, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii fac foc prin ogrăzi, acest foc simbolizând focul unde a fost oprit Apostolul Petru şi s-a lepădat de Iisus. În această zi se deschid cerurile şi spiritele morților coboară printre cei vii. Morții sunt pomeniți în biserică, săracilor li se dau colaci sau covrigi, haine și ulcioare pentru sufletele mortilor, pentru ca morții să poată mânca, bea și îmbracă haine noi.
Tot în Săptămâna mare, în biserici femeile cântă pricesne. Sunt acele cântece de jale care se cântă în săptămâna luminată, de joi şi până sâmbătă, când se schimbă cu «Hristos a Înviat», pe care îl cântă toţi credincioşii în noaptea de Înviere.
„Prin aceste pricesne primim mântuirea Domnului. M-am născut cu ele. Bunicul meu a fost dascălul parohiei satului în care locuiesc. În timpul liber, în perioada sărbătorilor pascale, ne cânta pricesne. Bunicul a plecat din această lume, dar noi am rămas ducând mai departe aceste pricesne. La sărbători, când mama ne aduna la masă pe toți, noi fetele ne apucam să cântăm pricesne. Mă strădui să duc mai departe această tradiție a românilor, de a cânta pricesne. Împreună cu ansamblul Glasul Odăieșilor cântăm pricesne la biserică”, povestește Ecaterina Hulea.
Potrivit acesteia, sunt două feluri de colinde pascale: cele de durere, care se cântă în perioada de dinainte de Paşte, în Săptămâna Patimilor, şi cele de bucurie.
„Pricesnele au diferite semnificații. Unele cuprind aspecte din viața lui Iisus Hristos, altele diverse obiceiuri cum ar fi Cântarea Salciei. De asemenea, pricesnele vorbesc despre drumul parcurs de Iisus în Vinerea Mare, viața domnului și toate cele care sunt cuprinse în Biblie”, spune Ecaterina Hulea.