VIDEO Operaţiunea „Cocalarul” continuă. Poliţiştii amendează pe capete „băieţii de băieţi“ prinşi cu băutură şi seminţe prin parcuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potop de amenzi pentru cei care tulbură liniştea publică. Foto: PLG
Potop de amenzi pentru cei care tulbură liniştea publică. Foto: PLG

În ultima săptămână, au fost date 227 de amenzi persoanelor care au tulburat liniştea publică, au murdărit oraşul sau au consumat alcool pe stradă sau în parcuri. Raidurile poliţiştilor vor continua pe tot parcursul verii.

În urmă cu două săptămâni, Poliţia locală Galaţi a dat drumul unei acţiuni decise pentru depistarea persoanelor care tulbură liniştea publică şi consumă alcool şi seminţe prin parcuri.

Raidurile de zi şi de noapte în căutarea „cocalarilor” s-au bucurat de  comentarii pozitive din partea majorităţii populaţiei, care a apreciat în mod special iniţiativa oamenilor legii de a-i pune pe „băieţii de băieţi” să cureţe mizeria pe care au făcut-o.

În săptămâna acesta amenzile au curs pentru „şemecherii” care n-au înţeles că parcurile şi spaţiile verzi nu sunt proprietatea lor, iar legile sunt obligatorii pentru toată lumea. Iată şi câteva exemple:

Gabriel P. (47 de ani), din Însurăţei (Brăila) şi Valentin C (35 de ani) din Galaţi au fost amendaţi  cu 300, respectiv 500 de lei după ce au fost depistaţi, în toiul nopţii, trăgând la măsea pe un spaţiu verde de pe strada Laminoriştilor. Se poate spune că o căutau cu lumânarea prin boscheţi, dat fiind că aventura lor bahică era însoţită de manelele ce răsunau la maximum de la un casetofon, precum şi de „tradiţionalele" chiuituri „Fără număr!” şi „Arde-o cumetre!”

Un caz aparte de cocalar este cel al lui Florin M. (27 de ani) din Galaţi, care după ce a fost găsit mâncând seminţe şi aruncând cojile pe jos în faţa blocului (în zona străzii Milcov) şi a fost amendat cu simbolica sumă de 40 de lei, a găsit de cuviinţă să se ia la harţă cu poliţiştii şi să-i ameninţe cu bătaia.

De fapt, se poate spune că a jucat „la mai mare”, căci s-a ales cu o amendă suplimentară de 260 de lei, adică exact contravaloarea a o sută de pungi de seminţe din alea mici, care încap în buzunarul de la blugi al oricărui cocalar.

Amenzi de câte 200 de lei au mai primit şi Ionel C. (31 ani), Iulian A. (44 ani), Marian L. (23 ani) şi Claudiu C. (37 ani), care au fost găsiţi consumând alcool în parcuri şi făcând şi oareşce scandal.

Încheiem cu o cocălăriţă, pe nume Elena C. (42 de ani), care n-a găsit alt loc să-şi parcheze maşina decât pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Brăilei cu Alexandru Cernat (o zonă cu trafic foarte ridicat, de altfel), argumentând că avea „treabă la bancă şi i-a fost lene să ducă maşina în parcare”. A primit 195 de lei amendă şi două puncte de penalizare.

393 de amenzi în o săptămână

„În cadrul activităţilor operative de patrulare, desfăşurate în perioada 22-29 iunie 2015, efectivele Poliţiei Locale au constatat şi aplicat 393 sancţiuni contravenţionale astfel: pe linie de Siguranţă Publică - 227, pe linie Siguranţă Rutieră - 112, Serviciul Activităţi Comerciale - 47, Serviciul pentru Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal - 7, toate în cuantum de 48.593 lei”, ne-a declarat Aurelia Bogatu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite