UPDATE: Steaua, al patrulea antrenor în nouă etape. Lăcătuş: „Avem mult de lucru. Nu sunt Mesia!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exasperat de înfrângerea de la Galaţi, 0-1 cu Oţelul, Gigi Becali l-a anunţat aseară pe Marius Lăcătuş că este noul antrenor al Stelei. „Fiara“ a acceptat să revină în Ghencea, dar a admis că este mult de lucru

UPDATE 23.00  Marius Lăcătuş: "Mâine batem palma"

După patru meciuri fără victorie, Steaua a schimbat trei antrenori în numai nouă etape. Următorul pe listă este Marius Lăcătuş, care va fi al patrulea în acest început de sezon. "Deja am ajuns la un acord cu Gigi Becali. Mâine mă întâlnesc cu el şi cred că vom bate palma. Normal că îmi era dor să antrenez, dar am refuzat prima dată Steaua pentru familie. Nici nu mă gândeam că va mai suna telefonul ca să vin în Ghencea. Am acceptat propunerea lui Gigi pentru că Steaua are acum un lot puternic", a declarat Lăcătuş la sport.ro.

Aflat în Spania cu familia, Lăcătuş a fost sunat după meciul Stelei de la Galaţi de Gigi Becali, care l-a anunţat că de luni el este noul antrenor al Stelei. „Fiara“ va reveni luni la Bucureşti iar joi va fi pe bancă la partida cu Napoli, al doilea meci al roş-albaştrilor din Liga Europa.  „I-am spus şi lui Gigi că plecasem în Spania cu un gând, dar când s-a apelat la mine, n-am putut refuza. Nu sunt Mesia şi să nu credeţi că dacă vine Marius Lăcătuş, succesul este garantat. Cu ajutorul celor din conducerea administrativă şi a jucătorilor, să speram că vom face treabă bună", a spus Lăcătuş la Premium Liga, pe GSP TV.

Duckadam: „Nici Mourinho nu are ce face la Steaua"

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a rămas siderat de prestaţia Stelei de la Galaţi şi iar anunţă măsuri autoritare. „Ăsta e circ. Îl dau afară pe Edi Iordănescu după ce se întrerupe campionatul (n.r. - cu ocazia partidelor din preliminariile lui Euro 2012). Am fost prost că nu l-am ţinut pe Victor Piţurcă şi că nu i-am dat garanţiile pe care le-a cerut. E clar că Edi nu poate conduce echipa", a declarat, iritat, Gigi Becali. Liga I se va întrerupe după etapa următoare (a 10-a), pentru că naţionala va disputa meciul cu Franţa (programat la 9 octombrie), din cadrul preliminariilor lui Euro 2012. Astfel, meciul Steaua-Sportul (programat duminică, 4 octombrie, ora 20.00, Digi Sport, livetext www.adevarul.ro) va fi ultimul pentru Edi Iordănescu pe banca trupei din Ghencea.

În locul lui Iordănescu jr cele mai mari şanse de a deveni antrenorul Stelei la are Marius Lăcătuş, care va fi al patrulea tehnician din acest sezon, în doar 10 etape! Asta deşi Gigi Becali a spus după demisia lui Ilie Dumitrescu că principalele sale variante sunt Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu, primul fiind favorit pentru că este şi prieten cu latifundiarul. Olăroiu i-a spus însă lui Gigi că sunt şanse foarte mici ca el să revină acum în Ghencea. Aşa că Becali l-a apelat pe „Bursuc“.  „Mi-a zis Dan Petrescu că e liber pe data de 6 noiembrie şi că după data asta discutăm. N-a zis că vine, a zis că discutăm. Dar nici eu n-am vreo obligaţie faţă de el, nici el faţă de mine. El poate discuta mai devreme cu o lună de noiembrie, dacă promovează, poate pleca mai repede de acolo. Nu mai vehiculaţi nici un fel de nume, nu are rost, eu vă spun că antrenorul Stelei e Edi Iordănescu, care va fi ajutat de tatăl lui. Dacă stadionul îi cere demisia peste 3 etape le voi cere să aibă răbdare şi peste două, trei luni va veni un antrenor care a confirmat deja. Cum să-i ceri demisia unui antrenor interimar?! Le transmit fanilor că dacă-l vor pe Dan Petrescu trebuie să aibă răbdare cu Edi", a spus Gigi.

image

Iată palmaresul celor trei antrenori care s-au perindat prin Ghencea în acest sezon

Victor Piţurcă:         3 2 1 0 5-3 (etapele 1-3) - a antrenat doar in campionat
Ilie Dumitrescu:     5 2 2 1 7-4 (4-8) în campionat

                                  3 1 0 2. 2-5 în cupele europene
Edi Iordănescu:      1 0 0 1 0-1 în campionat

                                   1 1 0 0 1-0 în Cupa României

Edi Iordănescu: „Există un blocaj psihologic! E nevoie urgentă de o soluţie stabilă pe banca tehnică!"

După înfrângerea de la Galaţi, Edi Iordănescu şi-a recunoscut limitele. „Oţelul a meritat victoria, e o echipă care a arătat că şi-a dorit mai mult, a luptat mai mult. Îi felicităm, bravo lor, mergem mai departe", a spus Iordănescu jr. Tot el a continuat: „Există un blocaj psihologic, am crezut că am trecut peste el, dar trebuie să se găsească urgent o soluţie stabilă pe banca tehnică, pentru că e aproape imposibil să fie stabilitate cînd în fiecare zi se găsesc alte soluţii la Steaua".
Iordănescu a vorbit şi despre demiterea sa: „Nu e nicio problemă dacă Gigi Becali a zis că renunţă la mine, am zis că sunt aici atât cât e nevoie de mine. Când Ilie a plecat, am discutat cu el şi am decis că e bine să rămân alături de echipă. Aceşti băieţi pot lua campionatul. Noi am avut nişte discuţii, am stabilit că mă voi ocupa de antrenamentele echipei până se va găsi o soluţie. Eu intenţionam să plec odată cu Ilie Dumitrescu pentru că am venit cu el, dar până la urmă am decis să rămân. Nu se pune problema să-mi fi spus Gigi Becali cu cine să încep meciul de la Galaţi, nici măcar conducerea clubului nu a ştiut primul «11». Ba chiar au aflat din presă şi se întrebau dacă aceea e echipa de start. Jucătorii nu pot sta tot timpul în presiune, să citească de alt şi alt antrenor. Gigi Becali nu mi-a sugerat nimic pentru acest meci", a conchis cel mai tânăr antrenor din istoria Stelei, în cadrul emisiunii „Fanatik Show", de la DigiSport.

Becali: "Dan Petrescu ar lua titlul cu 10 puncte avans!"

Dan Petrescu, la un pas de promovare în Liga I din Rusia

image

Marius Lăcătuş: „Dacă primesc telefon, discutăm"

Marius Lăcătuş a dezvăluit că a fost ofertat să antreneze Steaua după plecarea lui Victor Piţurcă, însă a refuzat pentru că trebuia să se mute cu familia în Spania. „Fiara" recunoaşte că nu ar zice „nu" unei noi propuneri din Ghencea.

Dorinel exultă: "S-a demonstrat că Oţelul nu este întâmplător pe locul 1"

„Cred că echipa noastră a dat dovedit că merită locul pe care îl ocupă. Am venit după un eşec în Cupa României, dar campionatul este altceva. Sunt bucuros că am obţinut cele trei puncte. Nu m-a interesat Steaua de foarte mult timp. Trebuie să îmi felicit jucătorii azi, de mâine începe jocul cu Dinamo. S-a demonstrat că Oţelul nu este întâmplător pe locul 1. Este rezultatul unei munci de un an şi jumătate, de când sunt eu la echipă. Este meritul jucătorilor", a spus Dorinel Munteanu la conferinţa de presă de după meci.

image

Apostol către presă: "Lăsaţi-mă, voi le ştiţi pe toate! Mucles!"

Sălăgeanu a rămas fără un dinte la meciul cu Steaua: „Pierd bucuros încă doi, dacă batem şi la Dinamo”

Marius Stan: „Jucătorii au fost luptători adevăraţi"

Citeşte aici derularea partidei de la Galaţi

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite