Un cetățean chinez a venit la frontiera din Galați cu două permise de conducere. Ce a descoperit poliția

0
Publicat:

Un cetățean chinez, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la frontiera din Galați cu două permise de conducere, unul internațional și unul eliberat de autoritățile din China, niciunul valabil pentru drumurile publice din România.

FOTO: IJPF Galați
FOTO: IJPF Galați

„Conducătorul auto a înmânat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din provincia Jiangsu, Republica Populară Chineză, precum și un permis de conducere internațional care nu îi conferea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții STPF Galați.

Așadar, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau amendă.

Potrivit legislației, străinii pot conduce pe drumurile publice din România dacă dețin permise eliberate de statele membre ale Convenției asupra circulației rutiere, statele membre ale UE sau statele cu care România are tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.

La finalul lui aprilie, un bărbat din Macedonia de Nord, în vârstă de 27 de ani, a prezentat polițiștilor de frontieră din Iași un permis eliberat de autoritățile din Kosovo, document ce nu este recunoscut de către autoritățile din țara noastră, având în vedere că România nu recunoaște independența statului Kosovo.

„În data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier–ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat, cetățean al Macedoniei de Nord, în vârstă de 27 de ani, care a prezentat la control un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Kosovo, document ce nu este recunoscut de către statul român”, mai informează PTF Iași.

De asemenea, persoana în cauză a declarat că nu deține un alt permis de conducere.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite