Un bărbat a fost bătut de nişte vecini şi apoi a fost amendat de poliţişti | adevarul.ro

Un bărbat a fost bătut de nişte vecini şi apoi a fost amendat de poliţişti

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Bărbatul a ajuns la spital Foto: Adrian Obreja
Bărbatul a ajuns la spital Foto: Adrian Obreja

La prima vedere, omul a pozat în victima perfectă, dar la auzul poveştii sale, poliţiştii au decis că el este cel vinovat.

Ştefan Nică, în vârstă de 39 de ani, din Băleni, a ajuns la spital după ce a fost bătut bine de câţiva vecini. Acesta a băut la cârciuma din sat şi, mai mult de atât, s-a autoservit din frigiderul cu bere pentru a cinsti toţi clienţii. De aici şi până la scandal nu a mai fost decât un pas.

Vânzătoarea şi-a chemat fiul în ajutor, pentru că „petrecăreţul” devenise recalcitrant, iar acesta din urmă a mâncat o batie zdravănă de la câţiva consăteni. Întrebat despre cele întâmplate, bărbatul are o cu totul şi cu totul altă variantă.
 
„Mă aflam la cârciumă, iar vânzătoarea mi-a zis că am o datorie la ea de 570 de lei, iar eu ştiu că-i datorez doar 300 de lei. Ne-am certat şi a venit fiul ei cu alţi bărbaţi şi m-au bătut. M-au lăsat la marginea drumului, au aruncat cu apă pe mine, după care m-au aruncat în şanţ”, spune Ştefan Nică.
 
Victima se află acum internată în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean.

„Istoria acestui om rface în mare parte situaţia economică a ţării noastre. Locuieşte lângă cârciumă, bea pe datorie şi se bate cu vecinii. Cu această ocazie ne-am mai ales cu un pacient pe paturile spitalului”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă galaţi.
 
Poiţiştii l-au amendat pe cel acesta pentru tulburarea liniştii publice.

„Bărbatul a fost amendat pentru tulburarea ordinii publice. În ceea ce priveşte agresiunea la care a fost supus, aşteptăm să depună certificatul medico-legal împreună cu o plângere, pentru a putea lua măsurile care se impun”, spune Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite