Terapie prin râs. O trupă de voluntari englezi susţine spectacole gratuite pentru copii cu boli terminale din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa „Flying Seagull" va pune în scenă 20 de spectacole pentru copii din oraşul Galaţi si comunele din judeţ în perioada 22-30 septembrie. Englezii au fost impresionaţi de situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi au decis să vină în fiecare an în România.

Trupa „Flying Seagull" din Marea Britanie se află pentru a treia oară în judeţul Galaţi, aceştia urmând să susţină spectacole în perioada 22 - 30 septembrie.

Englezii colaborează cu Fundaţia „Inimă de Copil" , iar în următoarele zile vor susţine 20 de spectacole pentru copii din Galaţi şi comunele limitrofe.

„The Flying Seagull" este o trupă de tineri, voluntari din Marea Britanie, care şi-au propus să ofere copiilor momente de veselie şi care doresc să ajute copii folosind terapia prin râs.

Voluntarii au venit pentru prima dată în România în urmă cu patru ani, însă se hotărâseră să susţină spectacole în ţara noastră imediat după Revoluţie, când au văzut
imaginile cu copiii români difuzate în Occident de mass media.

Grupul are experienţă de lucru atât cu copiii provenind din familii normale, cât şi în lucrul cu copiii provenind din medii dezavantajate.

Este vorba de copii cu boli terminale, comunităţile rurale sărace, copii cu dizabilităţi şi copii rromi.

„The Flying Seagull" au mai susţinut spectacole în oraşele Bucureşti, Iaşi, Oradea, Arad, Braşov, dar şi în mai multe sate mici.

„Vor organiza câte două sau trei spectacole pe zi atât pentru copiii care nu au posibilitatea să plătească un bilet pentru a avea parte de puţină veselie, dar şi pentru toţi ceilalţi copii care vor să-i vadă din şcoli, centre de plasament, licee, centre de zi şi zone defavorizate", a declarat Anna Burtea, directorul executiv al Fundaţiei „Inimă de Copil".

În perioada 26 - 30 septembrie trupa va oferi spectacole în Pechea, Cudalbi, Lieşti, Frumuşiţa şi Şendreni, precum şi în oraşul Tecuci.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite