Studentul care îi face pe roboţi să lucreze împreună: „Visează, acţionează şi repetă până când reuşeşti!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zsigmond Botond, student la masterat şi olimpic la informatică, şi-a prezentat lucrarea de licenţă în faţa a sute de elevi şi profesori. Proiectul său a impresionat prin tema mai puţin cunoscută, dar care reprezintă un progres în domeniul IT: colaborarea roboţilor.

Zsigmond Botond (23 de ani) este masterand în anul I al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Analiza Datelor şi Modelare.

Încă din liceu a fost fascinat de programare şi electronică, aşa că şi-a dedicat tot timpul liber lor. „Ambele sunt oportunităţi pentru a crea ceva nou, bazat pe idei proprii, sunt posibilităţi care vin cu provocări şi greutăţi, obstacole ce par de netrecut, dar tocmai de aceea succesul, când apare, îţi oferă o senzaţie de neuitat“, este de părere tânărul.

Zsigmond Botond a absolvit Liceul Teoretic „Nagy Mózes“ din Târgu Secuiesc, iar în clasa a IX-a a participat la Olimpiada Judeţeană de Informatică, unde a obţinut locul întâi. În perioada liceului a continuat să participe la diferite concursuri de informatică, clasându-se de fiecare dată pe poziţiile fruntaşe. În anii de studenţie a avut şansa să-şi aprofundeze cunoştinţele şi s-a hotărât să se specializeze pe zona de programare şi robotică.

Susţinător al teoriei aplicate

„Cele mai eficiente metode de predare sunt, fără discuţie, cele activ-participative. Tinerilor le place să experimenteze, să descopere, să fie îndrumaţi doar spre surse şi resurse, dar să fie ei cei care construiesc şi pun în funcţiune mici sisteme“, explică Zsigmond viziunea lui despre cum ar trebui şcoala să îmbine teoria cu practica, astfel încât să-i ajute pe tineri să-şi descopere pasiunile şi abilităţile.

„Şi-a susţinut examenul de licenţă cu o temă din domeniul roboticii şi al inteligenţei artificiale. Cât a fost elevul nostru a participat cu succes la mai multe olimpiade şi concursuri. Fiind dintr-un oraş mic, dintr-un judeţ mic, noi ne bucurăm foarte mult să avem astfel de elevi“, îi descrie calităţile profesorul de informatică Istvan Budai. 

Mentor pentru colegii mai mici

În ianuarie 2020, studentul le-a prezentat elevilor din cadrul cercului de informatică „Programare cu răbdare“ lucrarea lui de licenţă, despre colaborarea roboţilor Cozmo. „Am programat trei roboţi, fiecare având câte trei cuburi, să construiască împreună o piramidă. Aceşti roboţi sunt dotaţi cu şenile, cu o cameră, un accelerometru şi un braţ cu cârlig care îi ajută să ridice cuburile. Fiind pasionat de electronică, am vrut să fac ceva cât mai aproape de ceea ce înseamnă hardware“, îşi descrie studentul proiectul de licenţă.

Lucrarea sa a făcut parte dintr-un proiect mai larg de colaborare dintre Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi firma Accenture Industrial Software
Solutions din Cluj-Napoca. Zsigmond este convins că prin programarea unui robot se poate ajunge la rezultate spectaculoase şi spune că şi-a prezentat lucrarea de licenţă elevilor de la cercul de informatică, dar şi altor tineri pasionaţi de robotică pentru a-i încuraja să-şi continue studiile şi apoi să profeseze în acest domeniu extrem de complex.

Imagine indisponibilă

FOTO arhiva personală

„Le place foarte mult să fie primii chiar şi fără prea mult ajutor. Pot fi motivaţi să lucreze foarte mult, şi nu numai singuri, ci şi în echipă, deşi în echipă se întâmplă ca unii doar să urmărească, pe când alţii vor să pună mâna şi au tendinţa să facă totul. Lucrul în echipă se învaţă şi nu e uşor.“

Zsigmond Botond profită de orice ocazie şi încearcă să le inspire pasiunea pentru informatică şi robotică tinerilor din jurul său. „De multe ori constatăm că tinerii nu cunosc posibilităţile pe care le au, nu se interesează destul în legătură cu oportunităţile de învăţare, de carieră pe care le au după liceu. Chiar şi cei mai buni elevi văd doar carierele pe care le au personalităţile din apropierea lor. Domenii ca IT, robotică, telecomunicaţii şi automatizări nu sunt cunoscute destul, deci este foarte important, în primul rând, să facă cunoştinţă cu aceste domenii, cu orizonturile acestora. Nevoia de specialişti creşte şi va fi mare şi în viitor.“

Marea dilemă a IT-iştilor la început de drum

Zsigmond ştie exact ce vrea să facă după absolvirea facultăţii: va rămâne în ţară şi doreşte să-şi deschidă o afacere în domeniul IT în Târgu Secuiesc, alături de alţi pasionaţi de informatică şi robotică. Le sugerează elevilor care vor să-i calce pe urme să-şi facă un plan legat de ce vor să realizeze şi să se ţină de el, indiferent de ce piedici li s-ar ivi pe parcurs.

 „Desigur, eu, ca informatician, mă gândesc la blocurile de selecţie logică: OK, am un plan, dar este viabil şi ajută societatea? Dacă nu, schimbăm planul şi ne alegem altceva. Până la urmă, trebuie să găsim ceva care este important, fezabil, realizabil în viitor. Dispar meserii, domenii întregi de activitate, dar apar noi oportunităţi, trebuie să avem asta în vedere, să încercăm să desluşim ce ne rezervă viitorul. Dacă vedem că Master Planul este bun, trebuie imediat să începem să acţionăm pentru realizarea lui.“

Zsigmond Botond licenta programare roboti Galati 3

Zsigmond Botond şi roboţii pe care i-a programat ca să lucreze împreună FOTO arhiva personală

La începutul carierei, mulţi tineri informaticieni oscilează între a alege siguranţa şi comoditatea unui post de informatician la o firmă mare, internaţională sau transnaţională, sau o carieră plină de provocări şi de responsabilitate ca manager al unei firme mici, nou intrată pe piaţă şi supusă presiunii uriaşe din partea concurenţei. Zsigmond Botond recunoaşte că s-a confruntat cu aceeaşi dilemă, dar şi-a dat seama că deşi prima variantă este aparent mai avantajoasă, cea de-a doua este soluţia de lungă durată. 

„Cred că a începe la o firmă mare, a acumula experienţă, capital şi relaţii, după care a înfiinţa propria firmă ar fi calea optimă de urmat. Poate, într-o zi mai puţin reuşită, la firma mare, în calitate de simplu angajat, acest proiect de viitor, gândul la propria firmă mă va putea ajuta să ies din impas, din acel minim local, care ne distruge optimismul de atâtea ori. Colegii vor înţelege când le voi spune: «Visează, acţionează şi repetă până când reuşeşti!».“

Vă recomandăm să citiţi şi:

Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora

Tânăra pianista medaliată cu aur la Astronomie. „Îmi place în România, iar ce nu-mi place mai schimb eu“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite