Video Maşină lovită de trenul Galaţi-Mărăşeşti: o persoană a murit, iar alta este grav rănită VIDEO
0
Accident feroviar, joi, în jurul orei 21.40, în judeţul Galaţi. Un bărbat a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de trenul care circula pe ruta Galaţi-Mărăşeşti.
Potrivit Poliţiei Galaţi, accidentul s-a produs la intersecţia străzii Depozitelor, din comuna Barcea, cu calea ferată.
Din primele verificări, un bărbat, de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, ale intersecţiei semaforizate, autoturismul fiind lovit de locomotiva unui tren de persoane, care circula pe ruta Galaţi-Mărăşeşti.
La faţa locului, au intervenit o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci, o autospecială de la Garda de Intervenţie nr 2 Iveşti şi echipajul SMURD tip C de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi.
Medicii au făcut eforturi pentru resuscitarea bărbatului în vârstă de 51 de ani, însă fără rezultat. Potrivit ISU Galaţi, a doua persoană, partenera bărbatului decedat, este „conştientă, cooperantă, contuzionată şi a fost preluată de echipajul medical pentru a fi transportată la spital”.
„În urma impactului, bărbatul a decedat şi o femeie, de 40 de ani, pasager în autoturism a fost rănită, fiind transportată la spital”, a transmis Poliţia Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Accident feroviar în judeţul Galaţi