Incendiu într-un bloc din Galați: 60 de locatari evacuați VIDEO

0
Publicat:

Un incendiu a izbucnit vineri seară într-un apartament dintr-un bloc cu opt etaje din orașul Galați. Au fost evacuate aproximativ 60 de persoane.

Potrivit informațiilor transmite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, incendiul s-a produs la dormitorul unui apartament situat la etajul opt al unui bloc cu 10 etaje. Apartamentul era plin cu deșeuri combustibile și gunoaie. Au fost evacuate aproximativ 60 de persoane. Pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe autospeciale, dar și cu autoscara.

Locatarii au fost evacuați din bloc FOTO: ISU Galați
Locatarii au fost evacuați din bloc FOTO: ISU Galați

„La aceasta oră incendiul este lichidat. Nu sunt victime”, a informat ISU Galați.

Deocamdată, nu se știe cu exactitate cauza focului. Pompierii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a afla sursa incendiului. 

Din declarațiile proprietarului a avut un brăduț cu instalație lăsat sub tensiune”, a mai transmis ISU Galați.

Incendiu puternic la Iași, lângă Spitalul de Recuperare

Vineri, 30 decembrie, un incendiu puternic s-a produs la Iași, lângă Spitalul de Recuperare. A luat foc clădirea Oxigen, acolo unde funcționa o sală de sport.

Mai multe echipaje de intervenție încearcă să stingă focul care se observa și de la câțiva kilometri distanță. Reprezentanții UPU SMURD Iași transmit că nu au fost raportate victime momentan. 

Incendiu sală de sport din municipiul Iași, str. Pantelimon Halipa. Intervine Detașamentul 2 de Pompieri Iași cu trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de primă intervenție și comandă, o autospecială pentru transport apă, două autoplatforme pentru salvarea de la înălțime, două echipaje de prim ajutor calificat, cu 28 subofiteri și un ofițer în primă intervenție”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

20 de persoane au fost evacuate şi nu ar fi exista victime, din primele informaţii.

Între timp, s-a suplimentat cu o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de Descarcerare și o autocisternă pentru transportul apei.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite