Grav accident de muncă la Galaţi. Un tânăr care lucra la o firmă de reciclare a materialelor textile a rămas fără ambele mâini
0Tânărul de 29 de ani a fost adus la Spitalul de Urgenţă în stare gravă, după ce şi-a amputat accidental ambele mâini la serviciu. Cumplitul accident s-a petrecut în această dimineaţă, la o firmă de reciclare a materialelor textile.
Tânărul a fost adus în stare de şoc de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi. Acesta avea ambele mâini tocate de un aparat folosit la mărunţirea materialelor textile şi a cartoanelor.
După ce a primit primele îngrijiri medicale, bărbatul a fost dus în sala de operaţii, iar medicii nu au mai putut să îi salveze mâinile, aceştia fiind nevoiţi să i le amputeze.
„Pacientul a fost adus de urgenţă cu nişte leziuni traumatice extrem de severe, vorbim despre amputaţie totală la nivelul pumnului drept şi amputaţie totală la nivelul antebraţului stâng. Pacientul era stabil hemodinamic, fiind vorba despre un pacient tânăr”, a declarat Dr. Lucica Grigorică, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Bărbatul lucra de un an şi jumătate ca sortator la o firmă de reciclare a materialelor textile.
„E un tocător pentru materiale textile, destinat strict pentru acest gen de activitate. E clar că nu a respectat regulile de protecţia muncii. Vom vedea ce va urma, suntem alături de el şi îl sprijinim”, a declarat Dumitru Lupoaie, administrator firmă.
Evenimentul este acum cercetat de inspectorii de muncă.
„Vorbim despre un eveniment urmat de invaliditate evidentă. Inspectorii s-au şi deplasat la faţa locului. Victima lucra la un echipament de muncă ce avea rolul de a toca nişte cartoane, un echipament mare. Nu ştim din ce motive mâna muncitorului a fost prinsă de rola care antrena cartonul. În încercarea de a-şi scoate prima mână a folosit-o pe a doua, astfel că ambele mâini au fost antrenate de rola aflată în mişcare şi dusă către cuţitul care i-a retezat mâinile. Suntem în faţa unui eveniment cu consecinţe grave şi vom afla cauzele şi împrejurările acestuia. Era angajat cu forme legale. Poate fi vorba de un echipament neconform, poate fi vorba de lipsa instructajului, poate fi vorba de o manevră greşită pe care a făcut-o tânărul”, a declarat Ionel PETREA, inspector-şef la ITM Galaţi.
De asemenea, inspectorii de muncă vor analiza şi dacă utilajul folosit de tânăr a fost cumpărat de pe piaţa liberă.