Galaţi: 30 de şcoli desfiinţate vor intra în proiectul “Step-by-step”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţa, copiii vor merge la învăţământul tradiţional, iar după-amiaza vor lucra cu învăţători şi profesori pregătiţi pentru sistenul "Step-by-step"

Pentru că nu are nicio nicio şansă să aducă „after-school"-ul în şcolile care vor rămâne goale după operaţiunea „comasarea" de la începutul anului şcolar viitor, inspectorul general Doruleţ Resmeriţă vrea să implementeze acolo sistemul „Step-by-step".

„Am acordul de principiu al celor care implementează acest sistem la nivel naţional şi vreau să deschid în judeţ nu mai puţin de 30 de astfel de centre", spune inspectorul şcolar general.

Copiii din satele în care se vor desfiinţa şcoli vor merge dimineaţa cu microbuzele la şcolile din centrele de comună. La prânz se vor întoarce, vor primi în unele localităţi chiar şi o masă caldă, după care vor intra în pregătirea prevăzută de „Step-by-step".

Şcolile care vor aplica acest sistem vor avea nevoie însă de personal suplimentar. „Ori dăm dascălilor de la şcoala din centrul de comună ore suplimentare pentru a lucra cu elevii şi la «step-by-step», ori aducem alţi învăţători", spune Doruleţ Resmeriţă.

Pe lângă dezvoltarea unor abilităţi practice pe care sistemul tradiţional de învăţământ nu-l poate asigura, copiii vor fi mai aproape de părinţii lor, care au astfel posibilitatea de a relaţiona cu dascălii în legătură cu situaţia şcolară a elevilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite