Dosar penal în cazul bebeluşului cu traumatism cranio-cerebral, transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: MAI
sursa: MAI

Este anchetă în cazul bebeluşului de cinci luni, ajuns zilele trecute la Spitalul de Pediatrie din Galaţi cu un traumatism cranio-cerebral. Medicii au decis ca micuţul să fie transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Capitală.

Asistenţii Protecţiei Copilului Galaţi au aflat că bebeluşul de cinci luni era lăsat în grija mătuşii, mama acestuia fiind plecată în străinătate. Poliţiştii fac cercetări în acest caz şi vor să afle, în urma expertizei medico-legale, dacă micuţul a fost lovit. 

„În acest caz, a fost întocmit un dosar penal in rem în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, în urma rezultatelor acesteia şi a expertizei medico-legale urmând a se concluziona dacă în cauză este vorba despre săvârşirea unei fapte de natură penală”, a anunţat IPJ Galaţi: 

Copilul a fost transferat de urgenţă, joi, la secţia de terapie intensivă a spitalul clinic de urgenţă Grigore Alexandrescu cu un elicopter SMURD.

„Elicopterul aflat în serviciu la Bucureşti a îndeplinit cu succes o misiune SMURD, pentru salvarea unui copil în vârstă de 5 luni, diagonisticat cu hematom subdural. Copilul a fost preluat de la Galaţi şi transferat de urgenţă la Bucureşti, unde a fost predat medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu. Pe tot parcursul zborului, care a durat aproximativ o oră, copilul a fost asistat şi monitorizat de o echipă medicală specializată din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, acesta fiind predat în siguranţă medicilor din Capitală”, a transmis Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Şapte proxeneţi din Prahova şi Braşov, reţnuţi de poliţiştii din Prahova. Sunt acuzaţi că au câştigat ilegal sute de mii de euro

Drama adolescentelor seduse cu promisiuni de căsătorie şi transformate în sclave sexuale

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite