Dieta Oshawa, o cură sănătoasă sau o alimentaţie care îţi poate îmbolnăvi organismul - explicaţia specialiştilor
0Dieta Oshawa este la modă de mulţi ani ani. Unii specialişti din Statele Unite ale Americii o recomandă nu numai pentru cele cinci kilograme slăbite după 10 zile de dietă, ci şi pentru alte avantaje - limpezirea minţii, o digestie mai bună, vindecarea cancerului şi a altor afecţiuni. Dar cât de reale sunt aceste beneficii ne spun specialiştii.
George Oshawa, pe numele său adevărat Yukikazu Sakurazawa, este fondatorul dietei care îi poartă numele. Alimentaţia macrobiotică mai este denumită şi arta longevităţii şi a reîntineririi, deoarece dieta macrobiotică ar fi de fapt un mod de viaţă, în armonie cu natura şi cu mediul. Potrivit fondatorului dietei, de-a lungul anilor, aceasta a fost folosită pentru a vindeca unele boli.
Dieta macrobiotică creată de George Oshawa se bazează pe conceptul oriental de energii complementare yin şi yang - două forţe opuse, dar complementare care guvernează toate aspectele vieţii. Pentru a menţine un echilibru natural şi armonia întregului corp, cele două energii trebuie să fie echilibrate, reinstaurarea acestui echilibru având ca efecte vindecarea, detoxifierea şi echilibrarea fluxurilor de energie din corp.
Oshawa a pus bazele unui sistem de dietă de 10 zile în care se consumă cereale Yang precum grâul, orezul, orzul, ovăzul, secara, meiul şi hrişca. Prelucrând aceste cereale la minim pentru a păstra principiile active cât mai puternice, cura macrobiotică ar avea efecte extraordinar de benefice asupra sănătăţii, George Oshawa susţinând că s-a vindecat la vârsta de 19 ani de tuberculoză, folosindu-se de aceste principii ale dietei macrobiotice. Dieta Oshawa se ţine timp de 10 zile şi poate fi reluată după o pauză de 3-5 zile.
Experţii avertizează însă că această cură de slăbire este severă. Potrivit nutriţionistului Magdalena Moroşanu, “această dietă nu este sănătoasă. De ce? Pentru că cerealele conţin numai anumite vitamine, în special complexul B. Conţin într-adevăr fibre şi din acest motiv digestia este îmbunănăţită, dar este săracă în proteina de bună calitate, suportul de construcţie al organismului uman. Va fi un consum redus şi de vitamina A, C – de antioxidanţi. Plus că adaptarea la alimentaţia normală se va face mai greu apoi. Din punctul meu de vedere, dacă timp de 10 zile organismul consumă acelaşi aliment, se aduc mai multe deficienţe din punct de vedere al alimentaţiei”.
Şi la capitolul lichide această cură de slăbire are reguli extrem de stricte. Apa plată sau de izvor sunt singurele băuturi acceptate. Băuturile răcoritoare, fresh-urile, cafeaua şi chiar ceaiul sunt interzise pe toată perioada de dietă. “Este o cură de slăbire, este clar că slăbeşti pentru că organismul consumă din compoziţia lui obişnuită, de unde îşi depozitează vitaminele şi mineralele. Rămâne aici cu mai puţine rezerve şi consumă grăsimea ca sursă energetică. E aproape ca o dietă disociată, acelaşi mecanism. Este foarte important ce se întâmplă după ce organismul îşi reia alimentaţia. Atunci persoana ia mai mult în greutate”, ne-a declarat Magdalena Moroşanu, medic nutriţionist.
Perioada de reacomodare
Din acest motiv, după încetarea dietei se recomandă urmarea unei perioade de reacomodare. Aceasta trecere se va face foarte lent, introducând câte 2, maximum 4 alimente zilnic, pe lângă cunoscutele cereale folosite în acest regim. Printre alimentele permise în perioada de reacomodare se numără legumele, fructele, brânza slabă şi carnea slabă. Foarte importantă este readaptarea organismului cu multitudinea de nutrienţi întâlniţi în diferitele alimente consumate.
Dieta promite detoxifierea organismului şi vindecarea multor afecţiuni, inclusiv cancerul. Nutriţioniştii nu confirmă însă ipoteza. “Legătura asta între cereale şi cancer este un mit pentru a stârni interesul şi a fi încercate. În epidemia de obezitate fiecare încearcă să îşi pună câte o idee şi să aibă un nume. Detoxifierea nu prea poate exista în condiţiile în care lipsesc vitaminele antixidante. Fiind vegetale, nu intră în contradicţie cu alte alimente. Dar e o chestie sălbatică, o chestiune de privare a organismului de tot ce înseamnă principii nutritive sănătoase”, a mai spus nutriţionistul Magdalena Moroşanu.
Şi celelalte avantaje ale dietei sunt combătute de specialişti. “Limpezirea creierului, reducerea secreţiilor hormonale şi a radicalilor liberi din sânge sunt consecinţe ale scăderii în greutate, nu ale consumului de cereale integrale. Este şi un factor psihologic când intri într-o cură de slăbire: dacă te aştepţi să te simţi într-un anumit mod, te vei simţi. Per total nu este recomandat din punct de vedere medical“, a concluzionat Magdalena Moroşanu.