Articol publicitar

De Moș Nicolae, Galațiul a primit un aeroport internațional în ghetuțe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 100 de ani după ce regele Ferdinand a decretat construcția  primul aeroport la Galați, orașul a mai făcut încă un pas spre visul de a avea din nou zboruri interne și internaționale de și spre acasă. Un consorțiu de firme condus de compania română Aduro Impex, va face studiul de fezabilitate pentru aeroportul internațional Galați, esențial pentru comunitatea de business din estul României și pentru traficul a sute de mii de români din zona Galați-Brăila-Vrancea-Republica Moldova.

image

Pe 6 decembrie 2022, a fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construirii Aeroportului Internațional Galați. Este vorba de asocierea formată din 17 firme, condusă de firma bucureșteană Aduro Impex. „A fost încheiată procedura de licitație pentru Planul de investiții/ Master Plan și Studiul de Fezabilitate (SF), necesare pentru Aeroportul Internațional Galați – Brăila, precum și pentru pregătirea studiilor asociate fazei de proiectare SF. Pentru toate aceste expertize va lucra o asociere de 17 firme, inclusiv Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

La 100 de ani de la decretul regal de „construcţiune şi exploataţiune pentru navigaţiune aeriană pe rutele Bucureşti - Galaţi -  Chişinău” și la 20 de ani de la momentul în care autorităţile gălăţene şi cele brăilene au anunţat construcţia unei zone metropolitane, cu un aeroport internaţional, care urma să coste 50 milioane de euro, în sfârșit, lucrurile se mișcă.

De aeroport vor beneficia nu numai gălățenii și brăilenii, ci și vecinii din județele Vrancea, Buzău și Republica Moldova. Pe lângă traficul comercial, aeroportul din Galați are o importanță excepțională pentru comunitatea de biznis din zonă. De la șantierele Damen și Navrom, până la uzina ArcelorMittal, întregul ecosistem economic al zonei de est a așteptat crearea unor legături rapide cu restul țării și Europa. Într-un interviu din 2017  dat pentru viața-liberă.ro, Florin Spătaru, director de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste Damen Galaţi spunea: „Aeroportul este unul din lucrurile pe care le-am solicitat de o groază de timp. Orice oraş, cât de mare ar fi, nu se poate dezvolta fără o infrastructură corespunzătoare. E clar că zona Galaţi – Brăila va pierde bătălia cu alţi poli de dezvoltare industrială, strict din cauza infrastructurii.Nu e ok ce se întâmplă. Suntem obligaţi să ne aducem clienţii importanţi cu elicopterul, pe mii de euro, doar pentru că durează o oră în loc de trei ore şi jumătate. Şi aterizăm la Aviasan, unde sunt lăţoşii ăştia de câini! Ce părere credeţi că îşi fac străinii care vin în Galaţi?”

image

„Un aeroport ne-ar ajuta foarte mult pentru că, prin natura activităţii, colaborăm mai mult cu parteneri externi. Transferul spre Bucureşti-Otopeni e greoi, se pierde foarte mult timp. Ar fi benefic să se construiască un aeroport în zona Galaţiului, nu pot să cuantific efectele, dar timpul înseamnă bani. Odată făcut, s-ar deschide şi oraşul. Avem exemplul Clujului. În concluzie, spun DA pentru aeroport la Galaţi”, declara, în același material, Cornel Stan, directorul general al Menarom PEC.

Aeroportul din Galați, locul din care au zburat, în 1925, primele zboruri comerciale din România Mare, a fost bombardat de aliați în 6 iunie 1944. După război, a mai funcţionat până în 1958, când, invocându-se ineficiența lui, a fost închis. Pe amplasamentul său s-a construit Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri.

„Suntem mândri că avem ocazia să participăm la readucerea vremurilor de boom economic în Galați. Este o bucurie să ajutăm sutele de mii de români din zonă să poată să călătorească la standardele secolului XXI și să conectăm comunitatea de business de aici cu Europa. ” a spus Cezar Șerban, director general Aduro Impex, liderul consorțiului de firme care vor întocmi studiul de fezabilitate.

Se vor face studii topografice, studii arheologice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de mediu, studii obstacolare și hidrologice. Totodată, în cadrul aceluiași contract, se vor realiza și activități de proiectare pentru terminal cargo și de pasageri, proiectare piste, sisteme de instalații, sisteme de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, instalații electrice și proiectare-relocare utilități.

„Este o onoare pentru noi să fim parte din acest proiect de renaștere a zonei estice a țării, o zonă care din punct de vedere al proiectelor de infrastructură a fost uitată. Este parte din misiunea noastră de români care construiesc România“, a spus Florin Petre, director adjunct Aduro Impex SRL.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite