Credeau că merg la muncă în Occident, dar au ajuns la bordel. Calvarul trăit de victimele traficului de persoane
0Fetele erau amăgite cu oferte false de muncă în străinătate, iar când ajungeau acolo, li se luau actele de identitate şi erau obligate să se prostitueze. Unele dintre victime erau bătute doar pentru a le intimida pe tinerele şi adolescentele care se gândeau să fugă sau să anunţe autorităţile.
Pe 30 septembrie, procurorii DIICOT Bacău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bacău şi Galaţi, la locuinţele unor persoane suspectate de trafic de persoane şi trafic de minori.
”Din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că, în cursul anului 2018, mai multe persoane, membri ai aceleiaşi familii, organizaţi sub forma unei antreprize cu roluri şi atribuţiuni bine stabilite, derulate gradual şi sistematic în scopul obţinerii de venituri ilicite, au desfăşurat activităţi de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Astfel, membrii grupării au racolat de pe teritoriul României şi au transportat în mai multe state din UE mai multe tinere pe care le-au obligat să practice prostituţia în folosul lor”, au precizat procurorii DIICOT.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că fetele au fost transportate pe teritoriul Suediei unde, prin ameninţări şi acte de agresiune repetate, au fost obligate să practice prostituţia.
Una dintre tinere fusese angajată ca bonă, iar în momentul împlinirii vârstei de 18 ani, a fost convinsă de către membrii grupului să se deplaseze pe teritoriul Suediei sub promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă. Ajunsă în Suedia, aceasta a fost obligată să practice prostituţia sub autoritatea şi controlul violent al membrilor grupării.
Membrii grupului infracţional le-au reţinut fetelor actele de identitate, iar una dintre ele a făcut bătută, cu titlu demonstrativ, în scopul intimidării. Procurorii DIICOT Bacău au reţinut unul dintre suspecţi pentru 24 de ore, iar un alt membru al grupării a fost plasat sub control judiciar.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Mărturii şi date şocante despre „sclavia albă“ şi despre reţelele de prostituţie din România