Cosmeticele şi sculele electrice, în topul preferinţelor hoţilor puşi pe căpătuială
0Patru persoane sunt cercetate pentru furt calificat după ce au fost identificate ca autori a două furturi, unul comis într-un centru comercial din Galaţi, iar altul la o gospodărie din Vânători. Valoarea bunurilor furate depăşeşte 1.000 de lei.
Peste 300 de lei, aceasta este valoarea produselor cosmetice are au fost la un pas să fie scoase pe uşa unui centru comercial din Galaţi de către două femei, dacă agentul de pază de la intrare nu ar fi fost suficient de vigilent.
După o scurtă plimbare şi o atentă analiză a ofertei din rafturi, Luminiţa B., de 27 de ani şi Mariana B., de 40 de ani, şi-au îndesat în buzunare produse cosmetice în valoare de 331 de lei, după care au încercat să părăsească incinta fără a fi observate.
Nu au avut noroc, pentru că agentul de pază nu numai că le-a reţinut, dar a anunţat şi poliţia. Poliţiştii Secţiei 1 au înregistrat flagrantul şi le-au întocmit celor două hoaţe dosar penal pentru furt calificat.
Scule de 700 de lei
Sunt bunurile pe care doi tineri din Odaia Manolachi le-au furat încă de la începutul lunii decembrie din gospodăria unui localnic din Vânători.
Mitică C. a reclamat atunci la poliţie faptul că i-au dispărut dintr-o magazie un aparat de sudură şi o pompă submersibilă în valoare de 700 lei. După aproape o lună de cercetări, oamenii legii au dat de urma autorilor, aceştia fiind Maricel P., de 27 ani şi Săndel P., de 23 ani.
Bunurile furate au fost recuperate şi returnate păgubitului, iar cei doi suspecţi s-au ales cu dosar penal, fiind cercetaţi în libertate pentru furt calificat.























































