Convoaiele umanitare pe Dunăre, taxate. Navrom Bac: „Nu ne mai permitem nicio gratuitate”. Reacţia Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Navrom Bac
sursa: Navrom Bac

Societatea care asigură traversarea Dunării cu bacul, între Galaţi şi Tulcea, şi de la Isaccea la Orlivka (Ucraina), a anunţat că nu mai oferă gratuitate convoaielor umanitare pentru Ucraina, şi nici persoanelor refugiate.

Decizia de a taxa toate mijloacele de transport care pleacă cu ajutoare în Ucraina a fost luată după ce firma privată Navrom Bac Galaţi nu a primit niciun fel de compensaţie de la statul român pentru cursele gratuite efectuate de la începutul războiului din Ucraina.

Reprezentanţii societăţii spun că nu îşi mai permite nicio gratuite, deoarece au de plătit salarii şi combustibil. Doar pentru câteva zile din luna februarie, cheltuielile se ridică la peste 152.000 de lei. 

.„Hotărârea 337 din 2022, prin care se decontează transportul oferit persoanelor cu domiciliul în Ucraina care vin în România este făcută cu picioarele. Nu mă încadrez, se referă strict la persoane, care trec din Ucraina în România. Este făcută pentru partenerul ucrainean, nu pentru mine. De la noi, nu au trecut în Ucraina cu bacul. Noi am trecut cu bacul la jumătate de oră, să luăm oamenii ăia disperaţi. Bacul a plecat gol spre Ucraina pentru a-i prelua pe refugiaţii ucraineni, ceea ce înseamnă că noi nu am avut nicio încasare pe cursa respectivă. Îmi pare rău, dar nu îmi mai permit niciun fel de gratuitate. Trebuie să trăim şi noi, avem de plătit salarii”, a explicat Mara Vasilache, directorul Navrom Bac. 

Potrivit Navrom Bac, în perioada februarie - mai, 3.546 de TIR-uri, 3.730 de autoturisme, 1.271 de microbuze şi 22.821 de persoane au trecut din Isaccea (România) spre Orlivka (Ucraina), în timp ce 3.240 de TIR-uri, 9.578 de autoturisme, 1.145 de microbuze şi 85.116 persoane au trecut din Ucraina spre România. 

În prezent, tariful pentru persoane fizice este un euro, un TIR plăteşte la Isaccea 50 de euro pentru traversarea Dunării cu bacul, iar un autovehicul agabaritic (cu o lungime de peste 20 de metri) achită un tarif de 80 de euro pentru o trecere.

Reacţia Guvernului

În urma informaţiilor puse la dispoziţie de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Biroul de presă al Guvernului a transmis că operatorul de transport SC NAVROM BAC SRL poate deconta contravaloarea gratuităţilor de care beneficiază cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provind din zona conflictului armat din Ucraina care intră în România prin punctul internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucraineană dintre localităţile Isaccea şi Orlivka, conform HG nr. 337/2022 privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

„Menţionăm că până la această data SC NAVROM BAC SRL nu a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii decontarea sumelor aferente gratuităţilor acordate”, a precizat Guvernul.

Despre scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul a vehiculelor care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni umanitare pe relaţia Isaccea –Orlivka şi retur, Guvernul meţionează că, în data de 08 martie 2022, Ambasada Ucrainei la Bucureşti a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii un punct de vedere în acest sens”.

 „Conform adresei nr. 883/10.03.2022, operatorul de transport SC NAVROM BAC SRL a informat că susţine acest transport cu titlu gratuit încă din data de 25 februarie 2022. Menţionăm că cele declarate în presă nu au fost aduse la cunoştinţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de către operatorul de transport SC NAVROM BAC SRL în vederea identificării unor soluţii legale pentru ca acesta să poată continua desfăşurarea activităţii în condiţii normale”, a adăugat Biroul de presă al Guvernului. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Profesoară din Ucraina, fugită din calea războiului: „Am închis casa şi am lăsat tot în mâna Domnului” 

Bloc de locuinţe pentru cazarea refugiaţilor care ajung în Galaţi. Primar: „Ajutăm, suntem solidari!“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite