Colegiile Economice, în pericol de dispariție. Semnalul de alarmă tras de cadrele didactice
0Reprezentanții unui colegiu de tradiție din Galați trag un semnal de alarmă cu privire la modificările incluse în proiectul Legii Învățământului Preuniversitar, conform cărora liceele tehnologice vor fi transformate în licee profesionale.

Conducerea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați au făcut o petiție prin care trage un semnal de alarmă la nivel național. Potrivit acesteia, elevii liceelor profesionale vor fi discriminați, deoarece „pregătirea teoretică pentru susținerea examenului de bacalaureat va fi precară, ca urmare a creșterii numărului de săptămâni de practică, în defavoarea celor de pregătire teoretică”.
„Prin urmare un elev care va intra la liceul economic începând cu anul școlar 2023-2024 va avea mai puține ore de teorie, implicit mai puține ore de limba și literatura română, matematică, discipline socio-umane, geografie, istorie pe parcursul primilor trei ani de liceu profesional, ore care nu vor putea fi compensate în clasa a XII a”, a transmis conducerea Colegiului Economic „Virgil Madgearu”.
Reprezentanții colegiului gălățean mai spun că „liceele economice trebuie să rămână ca filieră distinctă pentru a forma absolvenți bine pregătiți profesional, care dețin competențe antreprenoriale, capabili să se adapteze rapid cerințelor unei societăți moderne, în calitate de producători activi, consumatori avizați, investitori prudenți și cetățeni responsabili”.
În plus, transformarea liceelor economice în licee profesionale nu ar mai asigura corespondența conținuturilor din domeniul economic, din mediul preuniversitar cu cel universitar.
„S-ar crea un efect în cascadă asupra învățământului universitar economic, întrucât mare parte din studenți provin de la aceste licee economice. Așa cum, în mediul universitar, facultățile sunt împărțite în vocaționale, teoretice, tehnice și economice, considerăm că este în beneficiul tuturor păstrarea aceleiași structuri și în mediul preuniversitar”, spun reprezentanții Colegiului Economic Galați.
Elevii liceelor profesionale vor fi discriminați
Potrivit profesorilor gălățeni, trecerea colegiilor economice în rândul liceelor profesionale ar însemna un pas înapoi, deoarece se va trece de la nivelul 4 de calificare, la nivelul 3. În ceea ce privește echitatea, aceasta nu există, deoarece elevii liceelor profesionale vor fi discriminați, întrucât pregătirea teoretică pentru susținerea examenului de bacalaureat va fi precară, ca urmare a creșterii numărului de săptămâni de practică, în defavoarea celor de pregătire teoretică.
Prin urmare, un elev care va intra la liceul economic începând cu anul școlar 2023-2024 va avea mai puține ore de teorie, implicit mai puține ore de limba și literatura română, matematică, discipline socio-umane, geografie, istorie pe parcursul primilor trei ani de liceu profesional, ore care nu vor putea fi compensate în clasa a XII a.
„Tocmai aceste discipline sunt cele la care ei vor susține examen la prima probă a bacalaureatului și astfel vor fi discriminați față de colegii lor de la liceele teoretice întrucât vor fi mai puțin pregătiți. Ne așteptăm astfel ca procentul de promovabilitate la bacalaureat să scadă semnificativ”, susțin inițiatorii petiției.
Noua Lege a Educației propune o reformă importantă în învățământ prin care va fi modificată însăși arhitectura acestuia, de la planuri cadru, curriculum, la apariția unor entități școlare cum ar fi, de exemplu, liceele profesionale, în rândul cărora vor fi incluse, pe nedrept, toate liceele cu profil economic din țară, spun reprezentanții Colegiului Economic din Galați. Ei au trimis o petiție către Parlament și propun o soluție.
Soluția propusă de Colegiul Economic Virgil Madgearu
„Cadrele didactice ale Colegiului Economic Virgil Madgearu din Galați au tras un semnal de alarmă la nivel național, prin discuțiile purtate cu directorii liceelor economice din toată țara, prin crearea unei petiții și trimiterea acesteia spre membrii Camerei Deputaților și ai Senatului. Deocamdată nu există reacții din partea celor care ar trebui să realizeze o reformă a educației, în sens constructiv, nu distructiv. Soluția pe care o considerăm potrivită este crearea unei filiere distincte în care să se regăsească incluse colegiile economice și delimitarea acestora de filiera tehnologică. Încheiem prin a spune că într-o societate normală, educația ar trebui să fie o prioritate națională”, au precizat reprezentanții colegiului gălățean.
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” este singurul liceu de profil din județul Galați preferat de o mare parte a absolvenților de gimnaziu și care are parteneriate tradiționale cu agenții economici de profil din comunitate. Colegiul are o vechime de aproximativ un secol şi jumătate, fiind înfiinţat în anul 1864 cu numele de „Şcoala Comercială Superioară", prima de acest gen în România.