Bărbat găsit mort, parțial carbonizat, într-un apartament din Pechea, Galați

0
0
Publicat:

Polițiștii au deschis o anchetă după ce trupul unui bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost descoperit într-o locuință din localitatea Pechea, județul Galați, în urma unui apel la 112 care semnala fum dens în apartament.

Poliția a deschis o anchetă după ce au găsit trupul unui bărbat carbonizat. FOTO: Arhivă
Poliția a deschis o anchetă după ce au găsit trupul unui bărbat carbonizat. FOTO: Arhivă

Duminică dimineață, două autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați s-au deplasat de urgență la fața locului. La sosire, pompierii nu au identificat un incendiu cu flacără deschisă, dar au constatat că din locuință ieșea fum.

După pătrunderea în apartament, salvatorii au găsit bărbatul, parțial carbonizat și prezentând semne incompatibile cu viața.

Cazul rămâne în atenția autorităților, care desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările producerii tragediei. Ancheta este coordonată de polițiști, iar trupul victimei va fi supus expertizei medico-legale.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite