Atmosferă superbă creată de peste 200 de suporteri la primul antrenament din acest an al celor de la Oţelul

0
0

Fotbaliştii de la Oţelul au avut parte de o primire emoţionantă la revenirea din vacanţă, ieşind la primul antrenament al anului în cântecele suporterilor care au umplut curtea stadionului. A fost cea mai numeroasă asistenţă din ultimul deceniu la reunirea lotului echipei gălăţene.

„Este firesc să ne aştepte mai mulţi suporteri ca niciodată, atât timp cât suntem pe primul loc. Cu atât mai mult, ne simţim şi mai datori faţă de ei. Trebuie să facem totul să le oferim prilejul de a fi cel puţin la fel de bucuroşi şi la finalul sezonului. Îmi place această comparaţie cu ciclismul, suntem purtători ai tricoului galben, cel al liderului, şi vrem ca la final să-l îmbrăcăm pe cel roşu, al câştigătorului", a declarat Marius Stan, director general al FC Oţelul.


Acesta a reafirmat că acum obiectivul echipei este titlul de campioană. „Suntem pe primul loc pe merit, pe munca noastră. Iar când ai cinci puncte avans faţă de echipa de pe locul doi, este cel mai normal lucru să-ţi propui să fii primul şi la final", a adăugat Marius Stan.

Mai multe - Galaţi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite