Accident cu două victime produs de un şofer care s-a angajat într-o depăşire fără să se asigure
0Un bărbat de 42 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a acroşat cu maşina pe care o conducea un autovehicul care circula regulamentar.
Pe 19 februarie, pe strada Drumul Tecuciului, din comuna Matca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 59 de ani, a circulat pe drumul mai sus menţionat şi, în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, pe o stradă secundară, a fost acroşat de un alt autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, care efectua manevra de depăşire, fără să se fi asigurat, în prealabil”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
În urma impactului, cei doi conducători auto au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internarea. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.