VIDEO Comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica: „Brigada 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor Focşani, apreciată de partenerii NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul de brigadă dr. Petrică Lucian Foca s-a  întâlnit cu această ocazie şi cu autorităţile locale, cărora le-a cerut sprijinul pentru repartizarea de locuinţe ANL către cadrele militare.

Noul comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica, generalul de brigadă dr. Petrică Lucian Foca, s-a aflat astăzi la Focşani pentru evaluarea activităţii Brigăzii Mecanizate „Unirea Principatelor”.

„Am venit aici pentru a efectua o analiză asupra stării structurii pentru anul 2013 şi pentru a identifica soluţiile, căile pentru ca în anul 2014 să reuşim să ne îndeplinim obiectivele de performanţă pe care ni le-am propus. Brigada 282 Infanterie Mecanizată este una dintre cele mai performante brigăzi pe care le are armata română, o structură militară care este asigurată cu personal, tehnică, aparatură specifică, este instruită conform standardelor NATO. Ea a fost evaluată, certificată şi apreciată de către partenerii din Alianţa NATO, ca fiind interoperabilă pentru orice tip de misiune în cadrul Alianţei. Nivelul de pregătire profesională este unul înalt şi sperăm ca în anul 2014 să reuşim să menţinem nivelul de pregătire şi să creştem acolo unde ne-am propus”, a spus generalul de brigadă dr. Petrică Lucian Foca.

Totodată, generalul Foca s-a întâlnit la sediul Instituţiei Prefectului şi cu autorităţile locale, respectiv cu prefectul Cătălin Popescu, primarul Decebal Bacinschi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Cel Mare, fiind discutate modalităţi concrete de aplicare în comun a planurilor de urgenţă existente.

image

„Am solicitat sprijinul organelor locale pentru rezolvarea unor probleme locale care ţin de asigurarea cu locuinţe din programele viitoare ale ANL pentru tinerele cadre care sunt repartizate la această mare unitate, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi gradaţi, care fiind la început de carieră şi dorind să-şi întemeieze o familie au nevoie de sprijin pentru a se integra în viaţa urbei”, a mai spus generalul de brigadă Petrică Lucian Foca.

Mai puteţi citi:

Garnizoana Focşani, pepinieră de generali pentru Armata României

FOTO VIDEO Meditaţii în Casa Domnului. Preotul care păstoreşte elevii comunităţii ca să ia BAC-ul

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite