Primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi, tras pe linie moartă. Toate atribuţiile, delegate către viceprimari după turul 1 al alegerilor prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Bacinschi, primarul din Focşani FOTO Adevărul
Decebal Bacinschi, primarul din Focşani FOTO Adevărul

Edilul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, se află de 14 ani la conducerea primăriei şi este pentru prima dată când recurge la un astfel de gest.

Începând de luni, 3 noiembrie, primarul Decebal Bacinschi a rămas fără nicio atribuţie la Primăria Focşani.

Printr-o dispoziţie semnată în aceeaşi zi de edil, acesta îşi deleagă absolut toate atribuţiile către cei doi viceprimari, Ionel Gabriel Necula şi Marius Iorga, cele mai importante atribuţii revenindu-i viceprimarului Necula, declarat incompatibil de ANI.

Deocamdată, rămân învăluite în mister motivele acestei treceri pe linie moartă a primarului Bacinschi şi nu este exclus să aibă legătură cu rezultatele primului tur de scrutin de la Focşani, unde între Victor Ponta şi Klaus Iohannis a fost un oarecare echilibru. Candidatul PSD Victor Ponta a obţinut la Focşani un scor de 37,5%-15.003 voturi, sub media partidului la nivel naţional, iar Klaus Iohannis a obţinut 31,3%, respectiv 12.544 de voturi. Ca şi la alegerile europarlamentare, candidatul PMP a obţinut al treilea scor la Focşani, Elena Udrea obţinând în municipiu 6,99% (2.796 de voturi).

Decebal Bacinschi a părut surpins când l-am întrebat despre acest lucru.

"Este o treabă normală, corectă să deleg atribuţii. Să muncească şi viceprimarii, că sunt tineri, frumoşi şi trebuie să înveţe", ne-a răspuns scurt primarul Bacinschi înainte de a ne închide telefonul în nas.

Spicuim doar câteva rânduri din dispoziţia semnată de Decebal Bacinschi, care poate fi consultată în documentele postate mai jos, în secţiunea foto:

„Dispun începând cu data de 4 noiembrie 2014, domnului Necula Ionel Gabriel, viceprimar al Municipiului Focşani, de a exercita următoarele atribuţii ce-mi revin potrivit art 63 din Legea 215/2001. Privind administraţia publică: asigurarea funcţionării serviciilor publice locale de profil astfel: alimentarea cu apă, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public, îndeplineşte atribuţii privind organizarea  şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului; exercită funcţia de ordonator de credite, întocmeşte proiectul bugetului local şi le supune spre aprobare consiliului local, iniţiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ teritoriale; coordonează activitatea  serviciilor publice de interes local", se arată în dispoziţia semnată de primarul Bacinschi.

La rândul său, viceprimarul Gabriel Ionel Necula ne-a confirmat faptul că are atribuţii în plus, fără să ştie cel-a detrnminatpe Bacinschi să recurgă la acest gest.

"Întrebaţi-l pe domnul primar. Este decizia dânsului. Pregătit am fost pentru toate înmcercările pe care mi le-a pregătit viaţa. Am învăţat foarte multe lucruri în cei doi ani şi jumătate ca viceprimar şi sper să fie bine. Dispoziţia primarului este dată pe perioadă nedetrminată", ne-a spus viceprimarul Gabriel Necula.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite