Portret: Daniela Zgherea, medaliată la competiţiile naţionale de judo

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fire luptătoare şi ambiţioasă, pune un accent deosebit pe practicarea sportului, obţinând nu mai puţin de opt medalii la campionatele de judo.

Născută într-o familie modestă din comuna vrânceană Ciuşlea, Daniela Zgherea a acordat o atenţie deosebită practicării sportului.

Aşa că, începând cu perioada gimnazială, a luat decizia de a renunţa la şcoala din localitatea natală, pentru a face performanţă în cadrul Liceului cu Program Sportiv din municipiul Focşani.

Deşi în primele luni s-a luptat cu dorul de familie şi acomodarea cu viaţa de cămin, Daniela a reuşit să facă performanţă în judo.

Sub îndrumarea antrenorului Stănică Grosu a învăţat tehnicile elementare de atac, apărare şi contraatac, pentru ca după doar câteva luni de pregătire riguroasă să obţină primele medalii.

Astfel, la Campionatul Naţional din Gura Humorului a obţinut două medalii de argint, la Festivalul Judo-ului, organizat la Bucureşti a luat aurul, iar la naţionalele din Turnu Severin a fost medaliată cu aur şi argint. Şi în acest an a păşit cu dreptul, în urmă cu două luni reuşind să ia bronzul la Bacău.

„Nu aş putea obţine toate aceste rezultate fără multă muncă şi dorinţă de a mă clasa printre cei mai buni sportivi. Merg la antrenamente zilnic, nu din obligaţie, ci din pură plăcere şi mai ales datorită colaborării fructuoase pe care o am cu domnul antrenor Stănică Grosu, cel care se dedică întru totul pregătirii noastre. Practicarea judo-ului m-a ajutat să devin mult mai responsabilă, sigură pe mine şi încrezătoare în propriile forţe. Mă bucur că am parte de susţinerea părinţilor, care sunt foarte mândri de medaliile mele", spune sportiva.

O admiră pe Alina Dumitru

Când vine vorba de modele demne de urmat, Daniela Zgherea mărturiseşte că o apreciază pe Alina Dumitru, prima campionă olimpică din istoria judo-ului românesc.

„Alina a reuşit să ducă numele ţării noastre pe cele mai înalte culmi, obţinând aurul la Jocurile Olimpice din Beijing. Este o sportivă de valoare, extrem de ambiţioasă şi muncitoare, tocmai de aceea o consider un model. Sper să am şi eu şansa de a mă lupta cu adversari puternici de peste hotare", precizează Daniela.

Dorinţa Danielei Zgherea de a ajunge cât mai sus în lumea judo-ului a fost remarcată şi de către antrenorul său Stănică Grosu, care este şi cel mai înfocat susţinător al său.

„Este o tânără necăjită şi liniştită, însă extrem de talentată când vine vorba de practicarea judo-ului. Sperăm să o vedem medaliată la Europene. Cu multă muncă, există şanse în acest sens", mărturiseşte antrenorul Stănică Grosu.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?

Îmi doresc să obţin cât mai multe medalii la competiţiile de judo şi sper să am şansa de a mă lupta cu adversari din străinătate. În ceea ce priveşte continuarea studiilor, vreau ca după absolvirea clasei a VIII-a să rămân tot la Liceul cu Program Sportiv, unde mă simt ca într-o familie.

Cum reuşeşti să te împarţi între şcoală şi judo?

Chiar dacă merg zi de zi la antrenamente, încerc pe cât de mult posibil să am rezultate bune şi la şcoală. Mă bucur că am parte şi de susţinerea profesorilor de la clasă, care încurajează performanţele şi se bucură ori de câte ori obţin câte o medalie.

Ce-i place

Îmi place să citesc, să aflu lucruri noi din cât mai multe domenii şi să mă uit la filme. Aştept cu nerăbdare weekend-urile pe care mi le petrec la ţară, alături de fraţii şi părinţii mei, pe care îi ajut la treburile gospodăreşti cât de mult pot. Iubesc natura şi plimbările în aer liber împreună cu prietenele mele din cămin.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii invidioşi, lipsa de respect şi falsitatea. De asemenea, nu agreez persoanele care nu acceptă să fie contrazise chiar dacă nu dreptate, şi nici pe cele care încearcă să îi manipuleze pe cei din jurul lor.

Născută. 19 septembrie 1997, Focşani
Studii. Liceul cu Program Sportiv
Ocupaţie. Elevă, clasa a VII-a
Familie. Patru fraţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite