Oprişan „i-a furat“ proiectul fostului viceprimar Trofin. Acesta trece Corpul „B“ al Eurogării din Focşani în inventarul Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, Tudorel Trofin solicita acelaşi lucru Primăriei Focşani, după o discuţie cu fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, dar propunerea nu s-a concretizat.

Săptămâna viitoare, în şedinţa de Consiliu Judeţean, aleşii judeţeni sunt chemaţi să-şi dea acordul asupra unui proiect de hotărâre care priveşte „aprobarea solicitării de transfer cu titlu gratuit, a obiectivului de investiţii în curs „Modernizare staţie CF Focşani la standarde europene -Corp B” din inventarul Ministerului Transporturilor în inventarul Consiliului Judeţean Vrancea”.

Subiectul a fost deschis în urmă cu exact un an de către fostul viceprimar liberal Tudorel Trofin, care în urma unor discuţii cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, s-a arătat dispusă să cedeze cu titlu gratuit această construcţie Primăriei Focşani.

„Este acel corp de clădire B, pe care dumnealor nu au reuşit să-l finalizeze. Din ce am înţeles, este în proporţie de 85%  finalizat. A existat un litigiu cu firma care construia, dar dreptul de proprietate nu este afectat. Practic ei se  judecă pentru cine trebuia să finalizeze clădirea şi penalităţile care decurgeau din contract. Ministerul şi-a oferit disponibilitatea de a ne ceda cu titlu gratuit această clădire. Eu sunt convins că sunt instituţii precum Poliţia Locală, Direcţia de Dezvoltare Publică, Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei Focşani, dar şi Serviciul de Evidenţă a Populaţiei care ar putea fi găzduite în această clădire mai mult decât generoasă, în condiţii moderne. Efortul primăriei ar fi minim pentru finalizarea acestei investiţii. Din ce ştiu, la momentul 2005, când s-au oprit lucrările, era vorba de o sumă de 80.000 de euro. Evident că între timp mai sunt lucruri care s-au deteriorat acolo şi probabil că suma nu mai e de actualitate, dar nu cred că este vorba de o sumă prea mare din partea Primăriei să faci rost de o astfel de clădire”, preciza anul trecut viceprimarul Tudorel Trofin.

Acesta a mai revenit de două ori în consiliul local cu proiectul transferului corpului „B” al Eurogării în proprietatea Primăriei, dar nu a fost auzit de nimeni.

Între timp, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a preluat din zbor ideea şi instituţia pe care o conduce îşi mai trece în proprietate un imobil.

Corpul „B” al Eurogării Focşani face parte din ansamblul de construcţii care constituie investiţia „modernizarea staţiei CF Focşani la standarde europene”.

Clădirea, în suprafaţă desfăşurată de 1500 mp, ar fi trebuit să găzduiască la etajul 1 spaţii tehnice pentru personalul Regionalei de Căi Ferate Galaţi, de care aparţine şi Staţia Focşani, laboratoare, spaţii tehnice, o şcoală de personal, oficii, iar la parter urmau să funcţioneze serviciul de mesagerie şi mai multe spaţii comerciale.

Pe parcursul derulării contractului, părţile, respectiv Ministerul Transporturilor şi firma constructoare, SC Valahorum SRL, aparţinând cunoscutului afacerist Dumitru Bucşaru, fost patron al echipei de fotbal „Unirea Urziceni”, au încheiat şapte acte adiţionale prin care s-au modificat prevederile iniţiale cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor.

În ultimul act adiţional încheiat pe data de 27 decembrie 2006 se specifica faptul că investiţia va fi finalizată pe 31 decembrie 2007. Lucru care nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi, lucrările la corpul „B” fiind încetate la începutul lui 2007. Într-o notă de constatare din data de 19 aprilie se specifică faptul că „executantul nu poate continua lucrările pentru finalizarea construcţiei (corp B), deoarece a constatat că nu a cuprins în oferta la contract materialele aferente lucrărilor neexecutate şi se află în imposibilitatea de a susţine financiar valoarea acestora”.

Acesta a fost practic motiv de deschidere a unei acţiuni în instanţă a Companiei Naţionale de Căi Ferate şi firma Valahorum, care între timp a dat faliment şi se află în reorganizare, proces care se judecă din 2010 la Tribunalul Bucureşti, fără nicio soluţie.

Trebuie menţionat că până în anul 2007 Ministerul Transporturilor a investit aproximativ 5,5  milioane de lei în clădire, apoi construcţia a fost abandonată la stadiul de finalizare de 85%.

Pentru că imobilul se degradează de pe o zi pe alta, izolaţia de la acoperiş fiind la pământ, Ministerul Transporturilor vrea să scape de „gaura neagră”. Primăria Focşani este interesată să preia cu titlu gratuit clădirea în suprafaţă de 1500 mp, în care ar trebui să mai investească în jur de 500.000 de euro.

Mai puteţi citi:

VIDEO Ministerul Transporturilor vrea să cedeze cu titlu gratuit Primăriei Focşani corpul B al Eurogării Focşani

Lucrările finalizate în procent de 85% la clădirea care ar fi trebuit să fie un hotel al CFR au fost abandonate încă din anul 2005

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite