FOTO VIDEO Începuturile modernizării municipiului Focşani
0
O dată cu înfiinţarea judeţului Vrancea, în 1968, după o perioadă grea şi păguboasă în subordinea Regiunii Galaţi, zona noastră geografică a beneficiat de ceva mai multă atenţie de la forurile centrale.
Cu fonduri mai consistente decât în trecut, după anii 1965 în oraş s-au trecut la ample modernizări urbanistice, pe care, chiar dacă azi le privim cu un ochi critic, le folosim şi ne bucurăm de ele.
Un astfel de exemplu este ansamblul arhitectural compus din Piaţa Unirii, numită în trecut Piaţa Libertăţii sau Munteni, Casa Albă şi B-dul Unirii din imediata apropriere a celor două obiective.
Forma urbanistica semnificativă pe care o vedem azi este realizată între anii 1968-1976 şi împreună cu Biserica Sf. Ioan, Ateneul Popular Maior „Gh Pastia”, Hotelul Central, Monumentul Unirii şi Grădina Publică alcătuiesc cel mai interesant peisaj urban din urbea noastră.
Potrivit istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, desenul acestui tablou citadin a început cu mult timp în urmă, o dată cu înfiinţarea Mănăstirii Sf. Ioan, acum patru secole în urmă, a continuat cu ridicarea vechiului sediu al Primăriei Comunale pe la finele secolului al XIX-lea, apoi cu Ateneul Popular în 1925, Borna de Hotar la 1931 şi, după 1968, cu celelalte obiective de aşa zisa inspiraţie comunistă.
Foto
Astfel cu proiectul nr 107/1968 , un colectiv de arhitecţi alcătuit din Lăzărescu Cezar , Ochinciuc Mircea şi Ţiganco Radu au supravegheat construirea sediului Comitetului judeţean P. C. R. Vrancea, în prezent Consiliul Judeţean Vrancea şi Prefectura Judeţului Vrancea. Iată ce conţin actele vechi ale Departamentului de Proiectări Bacău.
„Sediul Politico-Administrativ al judeţului Vrancea va fi amplasat în Piaţa Unirii unde va fi ridicată o construcţie alcătuită din două corpuri, unul în formă de bară cu subsol, parter şi două nivele, iar celălalt cu subsol, parter şi şase etaje. Amplasamentul viitoarei construcţii va fi situat pe fosta albie a râului Milcov, terenul de fundare fiind alcătuit din alternanţe de straturi aluvionare , nisip fin, pietriş, prafuri ... La începerea lucrărilor de săpătură s-au găsit pe amplasament două hrube adânci de aproximativ 5 şi 7 metri care nu se vor conserva, trebuind a fi demolate”, se arată în documentele aflate la Arhivele Naţionale Vrancea şi consemnate de istoricul Florin Dîrdală.
Actualul primar Decebal Bacinschi îşi aduce aminte că în anii '70, odată cu sistematizarea oraşului, autorităţile de atunci au distrus în mare parte aceste beciuri pentru a face loc blocurilor şi clădirilor noi.
„Pe locul unde se află astăzi Hotelul Unirea era un beci imens. A fost nevoie să-l aruncăm în aer cu dinamită, pentru că nu am reuşit să-l dărâmăm cu picamerele. Un tunel similar am găsit şi la Zimbru. Ce ştiu eu este că trei sferturi din Focşani e construit pe beciuri. Înainte de a se construi au fost umplute cu beton", spune actualul primar Decebal Bacinschi, inginer constructor la acea vreme.
Cum vedeau arhitecţii construirea centrului civic
„Amplasamentul propus va ţine seama de următoarele considerente. Terenul nu necesită demolări din fondul locativ, ci numai o brutărie şi două magazii, iar construcţia noului sediu va fi direct legată de clădirea Consiliului Municipal. Vor rezulta două teme construibile, Corpul A, subsol, parter şi 6 nivele iar corpul B subsol, parter plus două nivele care constituie totodată şi elementul de legătură între sediul actual şi Corpul A . Accesul se va face printr-o curte de onoare creată în fata sediului, pentru oficiali o intrare separată în corpul B, iar pentru funcţionari şi public o a doua intrare pe faţada laterală a Corpului A. În afară de aceste intrări se va mai da un acces de serviciu la bufetul cantină aflat la subsolul construcţiei prin strada. Eroilor. La parter vor fi amplasate, în afara spaţiilor necesare acceselor, sălile de seminar şi conducerea Cabinetului de Partid, birourile de audienţă pentru public şi sala de şedinţe pentru 200 de locuri. La etajul 1 se vor amplasa toate birourile conducerii Comitetului judeţean PCR şi al Consiliului Popular Judeţean. Totodată din biroul Primului Secretar şi al Primului Vicepreşedinte se va putea accede pe o logie cu caracter oficial, aceasta logie urmând să se folosească în cadrul unor întruniri şi mitinguri organizate în Piaţă”.
Construcţia este realizată repede, în mai puţin de doi ani, dar vechii lideri ai Vrancei nu erau încă mulţumiţi .
Vechea înfăţişare a centrului oraşului nu corespundea ambiţiilor acestora şi cu proiectul nr 399/1971 al Institutului de Proiectare Bacău se trece la modernizarea străzii Mare a Unirii, adică construirea unei străzi noi în lungime de 350 de ml, cu o lăţime a părţii carosabile de 14 metri, cu 4 benzi de circulaţie.
Extragem din Memoriul General:„Datorită faptului că în Piaţa Unirii din Focşani s-a construit sediul administrativ al Consiliului Popular Judeţean Vrancea, localul nou al Miliţiei Focşani (clădirea Federalcoop de azi) şi este în curs de execuţie noul hotel cu opt nivele, iar în cursul anului 1972 urmează a se construi pe stânga Piaţa Unirii, iar pe dreapta blocuri cu magazine la parter este necesar a se construi şi moderniza arterele de circulaţie ce vor deservi aceste construcţii. Astfel, vechiul traseu al străzii Mari se va abandona , pentru că s-a prevăzut că blocurile cu magazine să fie construite pe acest traseu”.
Mai amintim că memoriul justificativ a motivat intenţia autorităţilor de a schimba zona respectivă prin faptul că traseul vechi al străzii Mare a Unirii, ce începea de la Big-ul actual, era un traseu sinuos şi întortocheat, având partea carosabilă lată de 7 m şi cu două trotuare înguste de 1, 00-1,50 m.
Prin aceasta sistematizare a centrului oraşului Focşani şi prin construirea noilor blocuri acest traseu a fost abandonat şi desfiinţat, iar construcţiile vechi existente demolate. Noua artera prevăzută era analizată pe hârtie din toate punctele, stabilindu-se pe lângă lăţimea părţii carosabile de 14 metri şi spaţii verzi late de 1,75 metri de o parte şi alta a acesteia.
Pe partea stângă a străzii s-a proiectat un trotuar lat de 2,25 m, întrucât pe această parte nu sunt construcţii şi deci va fi o circulaţie mai redusă. Pe partea dreaptă s-a proiectat un trotuar lat de 3 , întrucât pe această parte se vor construi blocuri cu magazine la parter şi deci va fi o circulaţie pietonală mult mai mare în ceea ce priveşte lăţimea carosabilă.
Meticuloşii funcţionari comunişti au analizat la acel moment cu mare atenţie şi posibilul trafic de tranzit auto al noii artere de circulaţie. Astfel, conform recensământul vehiculelor executat în 1970, a rezultat un număr de 1668 vehicule fizice în 24 de ore, iar pentru traficul de perspectivă de 15 ani, până în anul 1985 a rezultat dintr-un calcul ipotetic că strada va fi tranzitată de 11 665 autovehicule în 24 de ore şi 1297 de autovehicule pe oră. Interesant ar fi de aflat câte autoturisme trec acum pe această arteră în acelaşi orar.
În cuprinsul Pieţei Unirii puternicii momentului simţeau că ceva lipseşte, un adevărat monument al Unirii , şi nu ceva minuscul cum se prezenta borna de hotar Astfel s-a hotărât ca aceasta să fie îndepărtată, iar în mijlocul Pieţei s-a ridicat în anul 1975 Obeliscul Unirii, operă a unui colectiv condus de sculptorul Ion Jalea.
Baza octogonala a acestuia este înalta de 1,4 m, în trei trepte placate cu granit roşu, peste care se ridică un tor de bronz înalt de 2,24m. Pe tor se desfăşoară un basorelief înfăţişând în prim plan, spre sud pe Al.I.Cuza înconjurat de M.Kogălniceanu, C.Negri, V.Boerescu,V.Alecsandri şi alţi fruntaşi unionişti de la 1859, iar spre nord un muntean şi un moldovean strângându-şi mâinile în fata bornei de hotar.
Prim planul se desfăşoară pe toată suprafaţa torului, înfăţişând diferite categorii de susţinători ai Unirii, dintre care se remarca deputatul răzeş Moş Ion Roată.
Planul al doilea reprezintă Hora Unirii, iar ultimul, estompat scene istorice. Pe tor se ridică un obelisc sub forma unui trunchi de piramidă în secţiune pătrată, înalt de 16m, placat cu acelaşi granit roşu. Pe faţa nordică este prins între frunze de stejar un scut de bronz cu inscripţia „Unirea Principatelor Române 1859”.
Şcoala 10, construită în şase luni
În urmă cu 50 de ani s-au pus bazele proiectului nr. 510/3/1963 pentru construcţia în Focşani a unei şcoli cu 16 săli de clasă, (Şcola Nr. 10, actuală „Duiliu Zamfirescu”) parter plus două nivele, fiind emise procesul verbal de avizare internă a Direcţiei de Sistematizare Galaţi, Devizul General al Investiţiei, avizul Tehnic al Consiliului Ştiinţific Galaţi şi avizul Comisiei tehnice de avizare din cadrul Ministerului Învăţământului.
În memoriul general întocmit de proiectant se argumentează necesitatea şi oportunitatea lucrărilor.
Cu ajutorul istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, aflăm că Şcola „Duiliu Zamfirescu” a fost construită în doar şase luni şi jumătate, aşa cum reiese din documenţaţia păstrată în arhive.
„Pentru desfăşurarea învăţământului general de 8 ani, în prezent (1964 ) pe cuprinsul oraşului Focşani funcţionează 7 şcoli de 8 ani şi una de 4 ani , totalizând 112 săli de clasă, din care 25 de săli de clasă funcţionează în săli improprii La cele de mai sus se poate adăuga că marea majoritate a şcolilor existente au o vechime cuprinsă între 80 şi 100 de ani, care le face să nu mai corespundă cerinţelor actuale ale învăţământului şi altor condiţii legale. Din cauza supraaglomerării şcolilor deja existente se impune necesitatea construirii unei noi şcoli cu 16 săli de clasă şi darea ei în folosinţă în anul şcolar 1964-1965”, se arată în memoriu.
Autorizaţia de construcţie a fost emisă de Sfatul Popular al oraşului Focşani pe 27 ianuarie 1964 iar amplasarea şcolii s-a făcut în aşa fel încât să nu aibă loc demolări de construcţii, fiind necesară doar exproprierea de teren liber, în baza unui decret special din 1963.
Valoarea lucrărilor, conform devizului general, s-a ridicat până aproape de suma de 3 milioane de lei. Datorită zonei seismice din regiunea Vrancea, de categoria a II-a, şcoala a fost proiectată din zidărie de cărămidă plină, stâlpi de beton armat şi planşee de beton armat monolit.
Fundaţiile au fost armate atât la partea inferioară cât şi la nivelul soclului, cu două centuri, realizându-se în acest fel grinzi de fundaţie foarte rigide.
O atenţie deosebită s-a acordat terenului de fundare a respectivei şcoli, pentru că pe teren se aflau două beciuri destul de mari de la casele din zonă, multe WC-uri şi un puţ absorbant, şanţuri de tranşee , pline de gunoaie şi multe alte obstacole în adâncimea terenului.
Pe latura vestică a terenului destinat clădirii şcolii, hărţile şi legendele locale pomeneau de un vechi curs părăsit al Milcovului şi încă o dată se cerea o deosebită atenţie şi se recomanda armarea fundaţiilor. Astfel, săpăturile de fundaţie s-au făcut cu 70 de cm mai mult decât în proiect.
De asemenea, se impunea nivelarea suprafeţei terenului în jurul construcţiei pe o rază de cel puţin 20 de metri pentru a asigura scurgerea rapidă şi completă în afară suprafeţei construite a apelor din precipitaţii sau din alte surse. În jurul construcţiei s-au executat trotuare etanşe de cel puţin un metru lăţime.
Începută la finele lui ianuarie 1964, aria construită rezultată a fost de 771 mp, iar cea desfăşurată de 2390 mp. În 6 luni şi jumătate s-a construit acest imobil, ceea ce, trebuie să recunoaşte, astăzi nu ar fi posibil. S-au folosit între 65 şi 73 de muncitori, în funcţie de vârfurile de activitate, iar unele operaţiuni s-au executat chiar şi în trei schimburi pentru eficacitate, mai ales la turnarea fundaţiilor .
Procesul verbal de recepţie definitivă s-a încheiat pe 11 septembrie 1964, cu puţin timp înainte de deschiderea anului şcolar.
Mai puteţi citi:
FOTO Focşaniul acum 100 de ani, în imagini şi fapte
Acum mai bine de un secol, oraşul Focşani putea fi comparat cu o comună mai mare de astăzi, cu o populaţie care nu depăşea mai mult de 20.000 de locuitori şi care trăia în condiţii destul de grele. Oraşul cunoaşte o oare care dezvoltare la sfârşitul secolului XIX, când se ridică cam primele edificii publice şi lucrări de artă monumentală.
Acum 100 de ani, focşănenii strângeau cenuşa din sobe să o doneze armatei române
Cenuşa era necesară la fabricarea carbonatului de potasiu, care în combinaţie cu carbonatul de calciu rezulta o sticlă de calitate superioară.
Se încarcă comentariile...
