FOTO Mihai Eminescu susţine Bacalaureatul la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Eminescu din Călieni
Mihai Eminescu din Călieni

Poetul nepereche are un tiz în Vrancea, în vârstă de 19 ani. Acesta a absolvit Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” şi susţine în aceste zile examenul de maturitate.

Pe lista candidaţilor din acest an la examenul de Bacalaureat din Vrancea figurează şi un tânăr, în vârstă de 19 ani, care se numeşte Mihai Eminescu, din satul Călieni, comuna Năneşti. Băiatul bălai, cu ochi albaştri, a absolvit Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, la un profil tehnic şi va susţine BAC-ul la Limba Română, Matematică şi Chimie.

Spune că Limba Română nu prea a fost o materie la care să exceleze, dar s-a descurcat pe parcursul liceului, iar marea sa încercare la această disciplină va fi tocmai examenul de maturitate, pe care speră să-l treacă să se poată gândi mai departe.

Olimpic la chimie

„Deocamdată nu m-am gândit unde o să dau la facultate, pentru că în primul rând trebuie să iau Bacalaureatul. Am o soră, studentă la Jurnalism în Iaşi şi poate o să mă duc şi eu la o facultate de acolo, dar cu condiţia să trec de BAC. La chimie mă simt oarecum pregătit, pentru că mi-a plăcut iar în clasa a IX-a am fost şi la olimpiadă”, ne spune Mihai. Peste prima probă orală, cea de competenţe lingvistice, a trecut fără probleme.

Ca şi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu din Călieni  a venit pe lume în luna ianuarie. Născut cu numele de familie Mihai, băiatul a primit la botez prenumele Eminescu, la dorinţa unchiului său, cel care l-a şi creştinat.

„Copilul mi l-a botezat cumnatul meu şi a fost plăcerea lui să-i dea numele de Eminescu, iar soţul meu şi cu mine am fost de acord. La noi în sat mai sunt câteva persoane care poartă acest prenume, dar niciuna dintre ele nu se numeşte şi Mihai", spune Gabriela Mihai, mama lui Eminescu.

Mihai Eminescu îşi poartă cu mândrie numele, chiar dacă este nevoit să facă dovada de fiecare dată că nu este pus pe şotii.

Crezut doar cu buletinul

„Port tot timpul buletinul la mine, singurul care mă scoate din încurcături. Primii care nu m-au crezut au fost colegii de clasă. Şi când am dat examen pentru permisul de conducere au crezut că fac mişto şi tot buletinul m-a salvat. Am avut şi avantaje de pe urma numelui, în sensul că unii profesori au fost mai indulgenţi cu mine", ne declară amuzat Mihai Eminescu.

Mihai consideră că nu este deloc o povară pentru el să porte acelaşi nume cu ilustrul poet, pe care îl respectă, fără însă a avea preocupări literare.

3

„Pe Mihai Eminescu l-am studiat pentru că am fost obligat, prin lecturile din programa şcolară. Mi-a plăcut mult poezia <Fiind băiet, păduri cutreieram>, care mă reprezintă, dar în rest nu ştiu să recit poezii pe de rost", ne spune cu sinceritate Eminescu.

Fetele, „moarte" după el

Adolescentul este pasionat de motoare, de fotbal, de pescuit şi este curtat de fete, pe acestea din urmă reuşind să le cucerească prin farmecul său personal. Are însă o relaţie stabilă cu o adolescentă mai mică cu un an ca el, de la alt liceu din Focşani.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO BAC 2014 Proba orală la Limba Română. Absolvenţii de liceu din Vrancea s-au descurcat cu uşurinţă la evaluarea competenţelor lingvistice

Absolvenţii de liceu au susţinut astăzi prima probă a examenului maturităţii, respectiv cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. 

BAC 2014 Doar 77% din liceenii claselor terminale din Vrancea s-au înscris la examenul maturităţii

Pentru sesiunea iunie – iulie 2014 a examenului de Bacalaureat, ce se va desfăşura în perioada 10 iunie – 11 iulie, la nivelul judeţului Vrancea s-au înscris 2712 de candidaţi,mai puţini decât în anii precedenţi.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite