FOTO Cum arată „tortul Centenar“ din care a mâncat Viorica Dăncilă la Focşani. A fost ornat cu simboluri celebre ale României şi luminat cu 100 de lumânări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă, la restaurantul unde s-a organizat recepţia
Viorica Dăncilă, la restaurantul unde s-a organizat recepţia

Premierul României şi mai mulţi membri ai Executivului de la Bucureşti au sărbătorit Ziua Naţională la Focşani în după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 Decembrie.

Primul ministru Viorica Dăncilă a preferat să sărbătorească la Focşani Ziua Naţională a României şi nu la Alba Iulia, Capitala Marii Uniri de la 1918, motivând că acolo a ţinut o şedinţă de guvern cu două zile în urmă.

Spera ca la Focşani să aibă parte de o primire mai prietenoasă din partea localnicilor, lucru care nu s-a întâmplat, Viorica Dăncilă fiind huiduită chiar de prima apariţie în Piaţa Unirii, acolo unde pe parcursul a două ore s-au desfăşurat manifestările pentru care Guvernul a plătit de la buget un milion de lei.

"Poate aşa înţeleg unii să serbeze Ziua Naţională. Eu iau de bun ceea ce văd în ochii oamenilor şi faptul că foarte mulţi oameni au venit la paradă, şi în Bucureşti, şi la Focşani, şi la Alba Iulia. Acest lucru este important. Fiecare reacţionează aşa cum simte", a spus premierul despre cei care au huiduit-o.

focsani ziua nationala

Dăncilă a avut parte şi de o mică baie de mulţime. Anterior acestui moment, premierul a mers la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde a depus o coroană de flori pentru eroii din Primu Război Mondial.

La finalul manifestărilor, în timp ce mulţimea prezentă la manifestări s-a îndreptat către corturile unde se dădea fasole şi cârnaţi, primul ministru Viorica Dăncilă a mers la recepţia oferită în cinstea Zilei Naţionale, împreună cu membrii Executivului prezenţi la Focşani, la un restaurant select din Focşani, Grand'Or. Nu a lipsit ministrul vrâncean al Justiţiei, Toader Tudorel, iar invitat special a fost fostul mare campion la tenis, Ilie Năstase, îmbrăcat în ţinuta de general.

focsani dancila tort

Aici, demnitarii şi-au delectat papilele gustative cu bucate alese, printre care caviar, somon fume, multe pe bază de peşte. Ei au avut parte şi de un spectacol oferit de Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei", dar şi de Corul "Pastorala". Surpriza a constituit-o un tort uriaş în forma României, ornat cu simbolurile Focşaniului, Obeliscul, dar şi cel al Capitalei, Arcul de Triumf, pe contur fiind instalate 100 de lumânări.

focsani dancila tort
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite