Deputatul PDL de Vrancea, Florin Secară, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor

Comisia este condusă de liberalul Ioan Ovidiu Silaghi şi are rolul de a asigura expertiza sistemului de control parlamentar în domeniul afacerilor europene.
Singurul reprezentant al PDL din Vrancea care a ajuns în Parlamentul României, deputatul Florin Mihail Secară, s-a ales cu o funcţie importantă într-o comisie din Camera Deputaţilor.
Acesta a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, înaintea unor parlamentari cu experienţă îndelungată, dacă ar fi să ne referim la Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea, Petre Roman sau chiar Elena Udrea, care sunt doar simpli membri în această comisie.
Comisia este condusă de liberalul Ioan Ovidiu Silaghi şi în afara lui Florin Secară mai are un vicepreşedinte, în persoana lui Bogdan Niculescu Duvăz, de la PSD.
Comisia pentru afaceri europene este împuternicită să exprime punctul de vedere al Parlamentului României privind afacerile europene şi să acorde mandat de negociere Guvernului pentru proiectele documentelor europene aflate în procedură de decizie la Consiliul Uniunii Europene, cu excepţia cazurilor prevăzute în Constituţia României, în lege, în Regulamentul Camerei Deputaţilor, în Regulamentul Senatului şi în Regulamentul Comisiei pentru afaceri europene.
Alţi trei parlamentari de Vrancea au funcţii de conducere în comisiile de la Camera Deputaţilor, respectiv Nini Săpunaru-PNL, care este preşedinte al comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară, Angel Tâlvăr-PSD, preşedinte al comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport şi Ciprian Nica-PSD, vicepreşedinte al comisiei Juridice.
La Senat, Petru Filip-PSD, conduce comisia pentru politică externă.





















































