De unde vine expresia „mană cerească“. Dumnezeu a creat-o pentru a salva poporul evreu de la pieire

Mana în pustiu

Expresia vine din perioada de pribegie a evreilor prin pustiu, care a durat 40 de ani, fiind mijlocul de existenţă al acestui popor.

Expresia "mană cerească" este foarte răspândită în scrieri, putând fi interpretată sub diferite înţelesuri, de surpriză plăcută, bogată, belşug obţinut fără efort.

Sursa ei este, însă, una biblică şi are legătură, conform dicţionarului lui I. Berg, cu Vechiul Testament, unde se spune despre surpriza pe care Dumnezeu le-a făcut-o israeliţilor plecaţi din Egipt şi aflaţi în pustiu, să le pice din cer o hrană gustoasă zi de zi, dimineaţa şi seară şi gata preparată.

"Cum această hrană era cu totul nouă, necunoscută, având orice gust după dorinţă fiecăruia şi nesemănând cu nici una dintre bucatele de până atunci, a fost numită mană, care e o îmbinare de două cuvinte ebraice (man, hu)", se arată în lucrarea lui Berg.

Practic, mana era o substanţă care a constituit hrana de bază a israeliţilor în timpul pribegiei de patruzeci de ani prin pustie.

"Această hrană a israeliţilor era o pâine materială şi de folos trupului, creată de Dumnezeu, asemănătoare cu grăunţele, măruntă, ca sămânţa de coriandru, la gust ca turta cu miere, de culoare albă, asemenea cristalului sau gheţii curate. Poporul o aduna şi o măcina ori o pisa, apoi o punea în oale şi o făcea turte pe care le cocea în spuză", conform Arhim. Luca Diaconu.

Teologul Maxim Mărturisitorul, sfânt şi apărător al ortodoxismului, a dat o definiţie spirituală  acestei expresii.

“Mana înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu care hrăneşte sufletul şi care este potrivit tuturor, pe măsura fiecăruia, prin lucrarea practică şi prin cunoştinţă. Însă dacă cineva se foloseşte de Cuvânt în mod cuvenit şi după raţiune, adică atinge calea de mijloc a virtuţilor, fugind deopotrivă şi de excesul acestora şi de lipsirea de vreuna din ele, acesta culege mana după dreapta socotinţă. Dar când se foloseşte de Cuvânt nu în chip cuvenit, ci în exces , căci este bine să înţelegem ceea ce se spune, în Scriptură, de la o singură virtute, precum dacă cineva a ajuns la înfrânare şi se fereşte de desfrânare, dar judecă nunta ca spurcată, deja i s-a stricat aceluia raţiunea înfrânării lui, din pricina nemăsurii mândriei, şi nu numai că i se strică lui mana, ci mişună de viermi, adică naşte celelalte patimi”, a lăsat scris în lucrările sale Sfântul Maxim Mărturisitorul.