De ce îşi compunea Ioan Slavici textele cu voce tare. „Domn mare nu lucru bun, vorbeşte mereu singur“
0
Născut în anul 1848, marele scriitor român Ioan Slavici, contemporan cu alţi mari titani ai literaturii române, precum Eminescu, Creangă, Caragiale, a murit la vârsta de 77 de ani, în oraşul Panciu, acolo unde se retrăsese la fiica sa.
Ultimii ani de viaţă l-au prins pe marele scriitor Ioan Slavici în oraşul dintre vii, la Panciu, în casa fiicei sale. De altfel, casa acesteia, din cartierul Crucea de Sus, îi amintea foarte tare de localitatea sa natală, Şiria, din Arad, unde, din păcate, nu mai avea rude.
Retragerea la Panciu venea după două detenţii nedrepte. În 1916, România a intrat în război de partea Antantei, însă Slavici susţinea că era oportun să fim de partea Puterilor Centrale, fapt care i-a adus arestarea.
Trei ani mai târziu, la vârsta de 71 de ani, din cauza convingerilor sale şi a criticilor la adresa regelui Ferdinand, este arestat din nou şi condamnat la cinci ani de închisoare, fiind însă eliberat după mai puţin de un an.
Bătrân şi bolnav, la Panciu el îşi scrie ultimele opere, dar şi cartea de memorii „Lumea prin care am trecut”.
Cea de a doua sa soţie, Eleonora Slavici, scrie în jurnalul său că în ultimii ani de viaţă îşi scria articolele, fie cele politie, fie literare, cu o foarte mare înflăcărare, dictându-şi frazele cu glas tare şi uneori chiar râdea singur, de multe ori fiind dusă în eroare şi suspectându-l că se mai află cu cineva în birou. În acest sens, redă o întâmplare hazlie petrecută în casa fiicei sale.
„Mi-aduc aminte de scrisoarea turcului Ali, păzitorul viei ginerelui meu de la Panciu, unde rămăsese Slavici singur cu el, în ajunul războiului din 1916. Scria turcul stăpânei lui, fiicei mele, următoarele: „Duduia sărut mâna-tot bine-a murit găina, îngropat-nu ştiu ce este domn mare-nu lucru bun, vorbeşte mereu singur-poate bolnav. Veniţi, duduia, am frică mare”, scrie în jurnalul său Eleonora Slavici, amintind că pe atunci Ioan Slavici lucra la „Sintaxa limbii române”.
FOTO: Ioan Slavici şi soţia lui, Eleonora
Tot la Crucea de Jos marele scriitor Ioan Slavici s-a stins din viaţă pe data de 17 august 1925. Soţia sa spune că pe patul de moarte, în agonie, avea vedenii frumoase, cu copii care veneau la căpătâiul lui cerându-i să se joace cu ei.
Scriitorul a fost îngropat lângă biserica din curtea „Mănăstirii Brazi” din Panciu, la funeralii fiind prezenţi din partea Societăţii Scriitorilor, Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.
În cuvântul său, Gala Galaction a spus: „Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune…….Îl vedem deasupra noastră, mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi al sufletului poporului nostru...Îl vedem deasupra nostră-printre nouri şi printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale…vârf de stâncă, în diademul Carpaţilor noştri sufleteşti”.
Se încarcă comentariile...
