Cum a fost sovietizat nomenclatorul stradal la Focşani, după venirea comuniştilor la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se urmărea ştergerea identităţii naţionale, să uite oamenii de personalităţile ţării, aşa că alegeau ca nume de străzi denumiri abstracte, ca Victoria Socialismului sau altele.

Regimul comunist  a vrut sa denatureze în mod barbar istoria. Astfel, oraşe precum Brasov şi Oneşti au devenit Stalin sau Gheorghe Gheorghiu Dej. Oraşul Focşani şi-a păstrat numele, dar  valul de schimbări din zorii comunismului românesc  s-a simţit în special  în nomenclatura stradală.

Acest lucru i-a determinat pe locuitorii de atunci  să-şi pună mari semne de întrebare  dacă mai locuiesc în România sau se află în altă parte a planetei.

Astfel, în anul 1948 strada Coteşti a devenit  Mao Tse Dun , B-dul Gării -Karl Marx , B-dul Unirii –I.V. Stalin, str Sf Dumitru -Jdanov , Dorobanţi –Ivan Turgheniev, Gregoriana -Olga Bancic, I C Ciurea -Zoe Kosmodemionskaia, General Gheorghiu- Leningrad , str Tinereţii –I V Miciurin, Militari-V Kusnetov , Sfânta Mina –Vladimir Maiakovschi, Napoleon al III lea- Fr Engels , str Raion –Stalingrad, Stamatinesti -Maxim Gorki, Lt Tomescu- Al Vâşinschi, str Voinov –Moscova  şi str Mărăşeşti a devenit str Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.

Schimbările s-au  resimţit şi în titulatura instituţiilor. Astfel, unităţile de învăţământ au devenit şcoli de 7 şi 4 ani,  Palatul Administrativ –Sfat Popular Raional, Primăria –Sfat Orăşenesc, Palatul de Justiţie a devenit Tribunal, Liceul de Fete (Cuza)-Şcoala Medie, Ateneul Popular a devenit Casa de Cultură,  Teatrul Pastia a devenit Teatrul  Gh. Dimitrov, Chestura de Poliţie - Miliţie Raională, Arestul Central a devenit Penitenciar, Şcoala Comercială se numea  Casă Specială.

De asemenea, întregul deceniul şase al secolului trecut a fost “însemnat”  în oraşul Focşani cu o serie de instituţii între care, unele cu nume cel puţin bizare –Oraca, Căminul Cultural 6 martie, Popota Sovietică, Uzina Veche, Şcoala Sovietică, Fabrica de Conserve, Colectivul 1907 (C A P  Focşani), Uzina Nouă, Oborul de Vite, Oborul de Porci, Oborul de Cereale, Fabrica de Spirt Tara Bârsei,  Fabrica Spicul, Spitalul Sovietic, Serele Comunale, Banca de Stat, Atelierele Gostat, Azilul Comunal.

Schimbările în nomenclatura străzilor sau instituţiilor  nu a fost cel mai rău lucru ce s-a întâmplat şi nu  fost specifică doar regimului comunist. Ea s-a mai petrecut şi în alte perioade istorice,  dar la scară mai mică  De exemplu, după primul conflict  mondial zeci de străzi din Focşani şi alte localităţi din regiune au primit nume de eroi, români căzuţi în războiul pentru întregirea neamului.

În anul 1950,  locuitorii unei zone din oraşul Focşani scriau la Bucureşti pentru redactorul ziarului Universul următoarele: “Desigur, nu ne priveşte că strada Emancipăţii se va numi pe viitor str Sf Niculae. Nu. Deloc. Dar când vedem strada Sublocotenent Botescu preschimbata în str Şuţu ni se umple inima de durere. Oare memoria acestui fericit sublocotenent trebuie azi călcată în picioare sau îi este cuiva dat să zică. Deajuns. I s-a făcut destulă onoare. Nu, o dată ce s-a prins în cuie o astfel de tablă, ca o icoană să rămână neatinsă, câtă vreme ne va îngădui bunul Dzeu să fim noi stăpâni în ţara asta. Iar memoria celor care au primit mirul glonţului, neştirbită să rămână în adâncul inimei noastre şi dacă putem încă  cu o deosebită evlavie să o lăsăm moştenire generaţiilor ce vin, iar nu să mai smulgem şi din ce bruma a mai rămas pe urma lor. Pentru a încheia cu această dureroasă constatare, rugăm pe cei în drept a reveni asupra listei întocmite şi mai ales îi rugăm, ca pe nişte buni romani să nu se mai atingă pe viitor sub nici o formă de memoria celor ce ne sunt atât de scumpi şi să ne lase mângâierea că ani peste ani se vor îngrămădi şi totuşi peste această tăbliţă va ninge ori va ploua, amintind trecătorului că dacă ţara nu poate face ceva mai mult, cel puţin simte şi nu şi va uita eroii în vecii vecilor”. Iar Primăria de atunci s-a executat.

Un act de reparaţie a venit după 1990, când s-a revenit la vechile denumiri sau altele, mai inspirate, dar în conştiinţa oamenilor s-au păstrat vechile nume de străzi pe care le mai folosesc şi azi.

În urmă cu câţiva ani, persoanele care şi-au pierdut casele în urma procesului de naţionalizare din perioada comunistă au făcut revendicări către Primăria Focşani, prin care îşi cer înapoi proprietăţile. Lista imobilelor revendicate este mare şi cuprinde câteva sute de adrese. 

Printre acestea am regăsit strada Petru Groza Nr. 13, Karl Marx 28 şi 30, Fr. Engels Nr. 2, Lenin Nr. 3, Molotov, Marea Revoluţie şi tot aşa. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite