Costumul tradiţional românesc, sărbătorit printr-o zi specială. În comuna Năruja, portul popular reînviat de fiii satului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată, în ţara noastră se sărbătoreşte Ziua Naţională a Costumului Tradiţional. Legea a fost promulgată pe data de 6 mai de preşedintele Klaus Iohannis, iar sărbătoarea este programată anual în a doua duminică a lunii mai.

Printre cei care au dorit să fie deschizători de drumuri în sărbătorirea Zilei Naţională a Costumului Tradiţional din România s-au aflat localnicii din comuna Năruja,  printre puţine localităţi din Vrancea arhaică unde portul popular mai este încă prezent.

„Noi am încercat ca măcar de marile sărbători oamenii să îmbrace straiele strămoşeşti. În momentul de faţă, mai mult vârstnicii mai păstrează tradiţia în sat. Portul popular face parte din fiinţa noastră naţională. Când eşti îmbrăcat în costum tradiţional, te defineşti ca naţie”, ne-a spus bibliotecarul Adriana Bratie, care de ani de zile este un adevărat promotor al tradiţiilor din zonă.

Adriana Bratie ne-a spus că împreună cu soţul său, care este preot în comună, şi-au propus să readucă în prim plan tradiţiile, dorind chiar să înfiinţeze un muzeu al satului. Deja, în urma apelului făcut de bibliotecară,  mai mulţi localnici au venit şi au adus obiecte, precum buciume, costume populare, ţesături, numai bune pentru a pune bazele muzeului.

image

Pentru că anul acesta Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România i-a luat prin surprindere pe cei din Năruja, anul viitor  localnicii promit să sărbătorească această zi mult mai frumos.

„Pentru anul viitor, ne vom mobiliza, vom avea şi mai mult timp la dispoziţie şi vom sărbători cum se cuvine această zi”, ne-a mai spus Adriana Bratie.

Şi reprezentanţii Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei” au ţinut să fie astăzi deosebiţi de Ziua Costumului Tradiţional, aceştia participând în costume populare la o slujbă religioasă de la o biserică din Focşani, apoi s-au fotografiat în straie de sărbătoare în Piaţa Unirii.

De menţionat că Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România va fi marcată şi în mediul şcolar. Astfel, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau disciplinele echivalente, vor fi incluse două ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în păstrarea identităţii naţionale etnice.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite