Cornelia Goda,vocea de aur care a cucerit juriul Festivalului "Mamaia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornelia Goda
Cornelia Goda

Cântă de când se ştie, însă anul acesta, la cel mai important concurs de muzică uşoară românească, Festivalul de la Mamaia, a obţinut cel mai important premiu din cariera sa.

Solista vocală Cornelia Goda este una dintre laureatele din această vară a cunoscutului Festival de Muzică Uşoară Românească Mamaia, obţinând premiul I la secţiunea interpretare.

În ciuda vârstei sale uşor ridicate, la 33 de ani fiind veterana Festivalului, Cornelia a reuşit să convingă juriul cu timbrul său vocal de excepţie şi să obţină practic cel mai important premiu din carieră.

Spune că talentul muzical îl moşteneşte de la părinţii săi, cântecul fiind darul cel mai de preţ pe care i l-a dat Dumnezeu.

Le este recunoscătoare părinţilor, care i-au descoperit talentul şi au îndreptat-o spre o pregătire în domeniu.

image

„Aveam doar cinci ani când la primul meu spectacol la Casa de Cultură din oraşul Rm. Sărat am reuşit să ridic toată sala în picioare. Mai târziu, la vârsta de nouă ani, am plecat la Şcoala Populară de Artă din Buzău pentru a-mi cultiva vocea cu o profesoară extraordinară de la secţia de canto, de la care am învăţat enorm de multe lucruri", povesteşte Cornelia Goda despre primele sale încercări în muzică.

Rezultatele notabile nu au întârziat să apară, la vârsta de 13-14 ani, când a câştigat şi primele premii importante ca solistă de muzică uşoară.

În doi ani, 1991 şi 1992, a obţinut marele trofeu al Festivalurilor „Floarea de Colţ"- Piteşti, „Florentin Delmar"- Focşani, „Ancora de Aur" - Mangalia şi „Cântecul Oraşului Rm. Sărat".

Adunate însă, premiile sunt mult mai multe. Cât despre izbânda din vara aceasta de la Mamaia, Cornelia nici astăzi nu realizează dacă a fost un vis sau realitate.

image

„Sincer, nu m-am aşteptat nicio secundă la premiu. Pur şi simplu am rămas fără glas şi nu ştiam dacă să mă bucur sau să plâng. Probabil erau emoţiile, dar am foat foarte fericită pentru că ăsta a fost visul meu cel mare, să iau premiul I, dar şi să cânt cu o orchestră valoroasă alături de maestrul Viorel Gavrilă. Am interpretat în primă audiţie melodia 'Voi cânta mereu', a compozitorului amintit mai înainte şi se pare că a fost bine", precizează artista despre cea mai frumoasă experienţă a sa de până acum.

Spune că în urma prestaţiei sale de la Mamaia nu a primit nicio oferă de a colabora din partea unor compozitori, dar nu-şi piede speranţa, recunoscând că în ziua de astăzi este foarte greu ca cineva să-ţi întindă o mână de ajutor.

În viaţa de toate zilele, Cornelia Goda cântă ca solistă în trupa focşăneneană Clasic Band, o formaţie de succes, foarte solicitată la evenimente.

image

„Despre băieţii cu care cânt nu am decât cuvinte de laudă. Avem împreună foarte multe evenimente la care cântâm, suntem ocupaţi în fiecare weekend. Sunt nişte oameni extraordinari, profesionişti adevăraţi, cu care mă înţeleg de minune şi sperăm să ne meargă bine şi de acum înainte", îşi laudă Cornelia Goda colegii. Deşi nu are o altă ocupaţie, spune că din muzică se poate trăi chiar foarte bine, iar timpul liber şi-l consacră în special fetiţei sale în vârstă de patru ani, dar şi prietenilor.

„Mai nou, am un prieten special, se numeşte Vali şi vreau să-i mulţumească că a apărut în viaţa mea", ne-a mai spus Cornelia.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce planuri de viitor ai?

Încă nu ştiu ce voi face mai departe. Am câteva opţiuni pe care trebuie să le cântăresc bine, iar la momentul oportun o să iau cele mai bune decizii. Deocamdată când alături de trupa Clasic Band, iar pe 21 octombrie sunt invitată la Festivalul de Muzică Uşoară „Cântecul Oraşului Rm. Sărat", unde fac parte din juriu alături de mari artişti şi compozitori ai muzicii uşoare româneşti.
Tot acolo voi ţine şi un recital.

Care sunt cântăreţii tăi preferaţi?

Din păcate, soliştii pe care i-am admirat mult nu mai sunt astăzi printre noi. Le-am admirat mult pe Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Mădălina Manole pentru timbrul lor vocal şi pentru repertoriul ales.

Ce-i place

Îmi place mult să dansez şi să fac sport. De curând m-am înscris la o sală de fitness. Îmi place să călătoresc, să fac fotografii, să desenez, să comunic. Îmi place să cânt muzică uşoară românească, pentru că mi se potriveşte cel mai bine, deşi abordez şi repertoriu internaţional.

Ce nu-i place

Nu suport singurătatea. Nu-mi place că în ţara asta nu se face nimic pentru a ajuta tinerele talente. În ziua de astăzi în muzica uşoară din românia contează picioarele lungi, operaţiile estetice, în general felul în care araţi, mai puţin calităţile vocale. Nu suport minciuna şi înşelătoria.

Profil
Născută. 20 octombrie 1978, Rm. Sărat, judeţul Buzău
Studii. Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare" Rm. Sărat
Ocupaţie. Artist liber profesionist
Familia. Un copil

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite