Constantin Mândrilă, suspendat oficial din funcţia de manager al Spitalului de Urgenţă Focşani. El este în continuare internat după ce s-a infectat cu Covid-19
0
Noul manager interimar al Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon este medicul stomatolog Codruţa Mihalache, numită încă de pe data de 8 mai.
Ministerul Sănătăţii i-a suspendat contractul de manager al Spitalului Judeţean ”Sf. Pantelimon” Focşani lui Constantin Mândrilă, cel care s-a aflat în ultimii şapte ani la conducerea celei mai mari unităţi medicale din Vrancea.
Mândrilă se află în concediu medical încă de pe data de 13 aprilie, după ce a fost depistat cu Covid-19 iar Ministerul Sănătăţii s-a prevalat de prevederile legale care spun că dacă titularul se află pentru mai mult de 30 de zile în incapacitate de exercitare a atribuţiilor acesta este suspendat de drept.
Fostul manager a fost depistat pozitiv pe 8 aprilie, iar până acum nu s-a vindecat, deşi susţine că este asimptomatic şi este ţinut cu forţa în spital. La ultimul test de la începutul lunii mai a fost depistat din nou pozitiv, după un test negativ şi un altul incert.
În ultima lună Spitalul de Urgenţă a fost condus de un manager militar, care l-a rândul său s-a infecat cu Covid-19 după încheierea misiunii de la Focşani.
Ministerul Sănătăţii a numit pe 8 mai un manager interimar, în persoana medicului stomatolog Codruţa Mihalache, rudă cu prefectul de Vrancea, Gheorghiţă Berbece.